Sărbătoare de suflet a iei româneşti

Ia, acest articol sacru de îmbrăcăminte, a devenit un adevărat simbol al identităţii spaţiului românesc. O purtăm, afirma cineva, pentru a ne identifica cu etalonul frumuseţii, bunătăţii şi fericirii populare. Însemnele magice de pe fiecare cămaşă, durate cu măiestrie prin împunsătura acului, înseamnă expresia unei adevărate opere de artă. Datorită frumuseţii ei, rod al iscusinţei a numeroase generaţii de femei, ia a fost şi rămâne o bogată sursă de inspiraţie pentru creaţia vestimentară a unor celebri designeri precum Yves Saint Laurent, care a creat, în 1981, o întreagă colecţie intitulată „La blouse romaine”, urmat de Jean Paul Gaultier, Kenzo, Tom Ford, Corina Vlădescu şi mulţi alţii. Nu e de mirare că, în ziua de azi, dacă străbaţi străzile unor mari metropole ale lumii, ai să întâlneşti tot mai multe femei îmbrăcate în tradiţionala noastră ie. Mai mult ca atât, în numeroase state occidentale, tot mai mulţi români stabiliţi acolo au început să sărbătorească ia ca pe un obiect sacru, de care nu se pot despărţi.

În Germania, de pildă, unde trăiesc şi muncesc mii de români, sâmbătă seară, în localitate Rengsdorf, situată pe minunata vale a Rinului, la 30 de km distanţă de Koblenz, a fost organizată prima ediţie a unui adevărat festival închinat iei. Patru familii de români inimoşi, care poartă în suflet simbolurile plaiului natal, s-au ocupat de organizarea evenimentului: Doina şi Cristian Gheran, Valentina şi Cornel Alupei, Ileana Zamfir şi Gheorghe Marin şi, nu în ultimul rând, Cristina şi Daniel Skalicky. La chemarea lor au răspuns prezent, ţinând să participe la eveniment, peste 50 de persoane. Nu voi prezenta CV-ul fiecăruia în parte, dar nici nu pot să nu menţionez că Valentina şi Cornel, chimişti de renume, cu doctorate în această materie, provin din comuna Lunca, judeţul Botoşani, şi lucrează, cu frumoase rezultate, în laboratoare de cercetare din Germania. Cristina Skalicky (fostă Sfichi) este suceveancă. A absolvit Universitatea „Ştefan cel Mare”, promoţia 1997, iar acum este, cu acte în regulă, profesoară de germană şi traducător pentru limba română în oraşul Koblenz, unde s-a stabilit cu familia.

Sărbătoarea iei s-a desfăşurat într-un cadru natural minunat. Mai concret, la o cabană silvică, dotată cu toate cele necesare pentru organizarea unei petreceri cum numai pe la noi se mai poate vedea aşa ceva. Frumuseţea întregii manifestări a fost dată, în mod deosebit, de straiul strămoşesc, pe care au ţinut să-l îmbrace circa 90 la sută din cei prezenţi. Rar poţi întâlni o asemenea mobilizare chiar şi în Bucovina noastră, unde ia, bundiţa, brâul sau iţarii sunt la ei acasă. Soţii Alupei au ţinut chiar să-şi confecţioneze singuri opinci, pentru a se înscrie perfect în autenticitatea portului popular românesc. A fost ceva deosebit, totul desfăşurându-se după un program bine stabilit. Tradiţia românească s-a observat la tot pasul.

Deschiderea sărbătorii s-a făcut printr-un cuvânt scurt de bun venit şi o invitaţie, aşteptată de altfel de mulţime, la un pahar de ţuică şi... o îmbucătură din aperitivele gustoase (de aspect nu mai vorbim), care îţi lăsau gura apă: slănină afumată, cu ceapă şi măsline, şunculiţă, diferite sortimente de cârnaţi, salată orientală, salată de vinete şi de icre, ciuperci, brânzeturi, mezeluri şi multe, multe altele, toate fiind pregătite de nemţoaicele noastre românce, care au demonstrat că sunt bune gospodine şi au învăţat lucruri bune de la mamele şi bunicile lor. După ce spiritele s-au încălzit, iar musafirii au căpătat un plus de... bujori în obrăjori, a urmat un concurs de cusut pe etamină, de împletit cu andrelele şi de croşetat, la care medicul Ciprian Andronache, îmbrăcat într-un superb costum popular românesc, s-a descurcat de minune.

Întrecerea n-a ţinut mult, pentru că economista Ileana Zamfir i-a supus pe participanţi la un test de cunoaştere a unor cuvinte vechi, arhaisme, folosite în vorbirea curentă de bunicii şi străbunicii noştri. Muzica populară şi uşoară românească, dar mai ales hora şi învârtita din Bucovina, la care a participat mai toată suflarea cabanei, au creat poftă de mâncare. Aşa că sarmalele cu smântână şi fasolea cu ciolan afumat, pregătită cu pricepere de inginerul Dan Negru, doctor în arta pielăriei, au căzut, vorba ardeleanului, de minune. La vinul sec, roşu sau alb şi berea din abundenţă (şi ce bere bună au nemţii ăştia!) au fost bine venite turtele umplute cu brânză telemea şi coapte pe un grătar imens de pe terasa cabanei. Cozonacul făcut la Suceava de o cunoscută firmă sau cornuleţele cu magiun frumos învârtite de o gospodină din comuna Zamostea au fost şi ele la mare căutare.

O seară minunată, în care nişte români adevăraţi, cu suflet mare, mulţi dintre ei cu studii înalte, nu s-au ferit să îmbrace, cu cinste şi mândrie, portul popular, păstrat cu sfinţenie de la moşii şi strămoşii lor. În inima Germaniei, m-am simţit ca acasă, în Bucovina. Şi asta pentru că am fost înconjurat de oameni minunaţi, care nu au uitat nici un moment de unde au plecat.

Mircea SFICHI

Koblenz, Germania