Programează un test drive cu SUV-ul Toyota Corolla Cross
Programează un test drive cu SUV-ul Toyota Corolla Cross
Programează un test drive cu SUV-ul Toyota Corolla Cross
 
sâmbătă, 23 mai 2015 - Anul XX, nr. 117 (5929)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9774 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,3291 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

O mare ocazie pentru a descoperi Islanda!

În perioada 28 martie - 4 aprilie, am fost participantă a unui curs în această ţară unică, datorită unei burse europene din cadrul Programului Erasmus+.

Acest nou program european se desfăşoară în perioada 2014-2020. Dacă în trecut bursele Erasmus erau adresate numai studenţilor, noul program se adresează tuturor cetăţenilor europeni: elevi, studenţi, adulţi.

Proiectul de formare profesională, de mobilitate şcolară în cadrul căruia am participat se numeşte ,,Împreună pentru şcoala mileniului III”, al Şcolii Gimnaziale „Ion Creanga” Suceava.

Astfel, împreună cu cinci colege am urmat cursul denumit „Diverse society-Diverse classrooms. Teaching in a multicultural classroom. Special focus on key competences and cooperative learning in multicultural groups”, care s-a desfăşurat în Islanda, în suburbia Borgarnes a capitalei Reykjavik.

În cele opt zile ale cursului, am învăţat metode de comunicare între profesorii participanţi, multe metode noi de învăţare prin cooperare la nivelul clasei de elevi, tehnici noi de evaluare a competenţelor în urma aplicării învăţării prin cooperare-metoda de lucru CLIM, precum şi a celei prescurtate climmy, cum să ne pregătim materiale didactice de lucru etc.

La curs au participat, în afara grupului nostru de şase românce, echipe de  profesori din mai multe ţări europene: Italia, Franţa, Germania, Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria.

Islanda, ţara în care am fost, mi-a făcut o puternică impresie. Este o lume total diferită faţă de ceea ce reprezintă Europa din zona noastră temperată. La prima vedere lasă impresia unui ţinut de pe altă planetă, mai degrabă selenar decât pământean: munţi pitici şi negri pe câmpuri infinite şi negre de lava solidificată, vegetaţie săracă de tundră cu licheni, muşchi, ierburi, conifere pitice şi arboraşi cu ramuri torsionate. Zăpada era răspândită peste tot şi răscolită uneori de vânturi răzleţe. Soarele apărea şi dispărea, fiind întrerupt de ninsoare sau de vânt, la distanţe incredibil de scurte. De altfel, am citit o zicală a islandezilor pe multe suveniruri care spune că: “Dacă nu îţi place vremea în Islanda, aşteaptă cinci minute şi se va schimba!“, lucru dovedit ca fiind adevărat...

După o zi de hoinăreală prin Reykjavik, însă, percepţia turistului se schimbă şi începe să-i placă aici. În ciuda vântului, zăpezii şi frigului, se simte căldura cu care te tratează toţi islandezii. La bancă, pe stradă, în cafenele, în librării şi buticuri, lumea este forte amabilă, zâmbitoare, răbdătoare, unii chiar salută, bine-nţeles fără să te cunoască. Oraşul este plin de turişti străini, iar trecătorii vorbesc toţi limba engleză.

Natura este sălbatică, dar şi generoasă aici. Există ape termale în toate piscinele publice, la duşuri, la chiuvetă şi la calorifer. Cascadele, gheizerele şi craterele vulcanilor sunt impresionante! De altfel, chiar în mijlocul oraşului este un lac stăpânit de multe pasări sălbatice. Totul este necontaminat, iar omul abia se zăreşte.

Clădirile sunt integrate în mediul natural, având statură joasă, maxim trei-patru etaje, având arhitectură şi culori diverse, cu ferestre largi şi frumos decorate. Străzile sunt suficient de largi, dar nu uriaşe, nefiind deloc aglomerate. Totul lasă impresia unei organizări gândite bine şi temeinic, în care omul a devenit un locuitor cu atitudine de respect, ecologistă, nu distructivă.

Singura clădire foarte înaltă este biserica luterană Hallgrímskirkja, care seamănă cu un fel de gheizer, fiind un punct de reper pentru toată lumea.

Impresia finală este că în Islanda lumea trăieşte într-o pace pe care europenii au uitat-o. Ştie să savureze o cafea în timp ce citeşte o carte într-o librărie, să bea o bere într-un bar în timp ce discută relaxată cu prietenii, pe un fond muzical plăcut, să cumpere lucruri mărunte cu entuziasm, să privească trecătorii şi să folosească puţin noile tehnologii şi mai ales să zâmbească!

PS Textul articolului reprezintă opinia mea şi nu angajează responsabilitatea ANPCDEFP România sau a Uniunii Europene.

Profesor de biologie Adriana Mihalcea,

Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O mare ocazie pentru a descoperi Islanda!.
 Vizualizări articol: 1427 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
O mare ocazie pentru a descoperi Islanda!0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei