Mugurii sufletelor noastre, elevii, dau viaţă satului românesc prin proiectul educaţional „Veșnicia s-a născut la sat”.
„Veşnicia s-a născut la sat” - afirmaţie bine întărită de generaţii întregi. Cum altfel am putea aminti de Creangă, Eminescu, Iorga, Enescu şi alţii decât în „Sătucul Bucovinean”?
Am pătruns alături de elevi într-o lume de vis, neînchipuit de simplă, parcă dumnezeiască. Cu mândrie în suflet ne prezentăm portul popular. Fiecare lucru are povestea lui... o poveste nescrisă, însă bine întipărită în sufletele oamenilor.
L-am recitat pe Eminescu, am povestit la gura sobei din opera marelui Creangă, am destăinuit din istorie prin marele Iorga, am încins o horă cum numai la noi, la români, poţi găsi, iar „Poema Română” a lui Enescu ne-a însoţit în încercarea noastră de a păstra vie rostirea românească.
Prin amabilitatea specific românească a gazdelor noastre ne-am ospătat cu bucate tradiţionale, aşa cum se cade la casă de gospodar.
Timpul a trecut însă fără a spune, iar înserarea se lăsa uşor peste lumea satului. Lumina lămpii licărea în odăiţele mici.
Să nu uităm vreodată că oamenii mari au trăit şi creat în aceste odăiţe mici!
Înv. CRISTINA LEHACI
Școala Gimnazială Doroteia, Frasin