Biserica Ortodoxă prăznuieşte în fiecare an, pe 9 martie, pe cei 40 de mucenici din Cetatea Sevastiei (Armenia Mare). Totodată, Hotărârea Sfântului Sinod al BOR şi deopotrivă Hotărârea Guvernului României din anul 2011 stabilesc ca în această zi binecuvântată să se pomenească toţi martirii neamului românesc care s-au jertfit în temniţele şi lagărele de exterminare ale regimului criminal concentraţionar comunist.
În acest context, şi la Biserica monument „In memoriam” din Suceava, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, situată lângă Palatul Justiţiei, sub îngrijirea preoţilor dr. Viorel Ioan Varlan, parohul aşezământului, Dumitru Airinei, Augustin Zaiţ şi Laurenţiu Milici, decanul de vârstă, ţin la sfârşitul Sfintei Liturghii slujba de pomenire a celor ce şi-au iubit atât de mult şi cu desăvârşită credinţă glia şi neamul sacrificându-şi tinereţea, cariera, libertatea, sănătatea, familia şi deseori chiar viaţa. Să nu-i uităm, ei reprezentând cel mai preţios capital uman, spiritual, intelectual, naţional, moral, gospodari de seamă ce au făcut ca identitatea noastră naţională să mai dăinuie în lume.
Unele dintre primele instituţii edificate de comunişti de îndată ce au pus mâna pe putere în România au fost puşcăria şi securitatea lor.
În beciurile de tortură ale securităţii din întreaga ţară, în închisorile de la Piteşti, Aiud, Ocnele Mari, Jilava, Văcăreşti, Mislea, pe şantierele de muncă forţată cu regim de exterminare de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, din Deltă sau Bălţile Dunării, toţi au fost supuşi la diabolice torturi fizico-psihice prin foame, frig, norme de muncă aberante, care duceau în final la lichidarea fizică, ceea ce era şi scopul urmărit, respectându-se dispoziţiile criminalului Nikolski, norma de 15 morţi pe zi, iar cadavrele lor aruncate în gropi comune, sub terase de cale ferată, cum e cazul în Suceava, în terasamentul căii ferate Suceava – Timişoara, în dreptul complexului comercial Selgros, în corpul digurilor din Balta Dunării, devoraţi de peşti şi animale.
Dacă nu ar fi Sfânta Biserică, martirajul nostru ar fi dat uitării, demnitarii noştri ne sfidează în continuare, cu toate că la fotoliul pe care-l tronează am contribuit şi noi cu jertfa noastră naţională.
Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici şi Luptători Anticomunişti din judeţul Suceava apreciază, cu adâncă recunoştinţă, eforturile absolut voluntare ce la face biserica prin slujitorii ei, de înaltă ţinută civică, umană, morală, patriotică, de a nu lăsa uitării jertfele acestui neam năpăstuit de veacuri în istoria sa multimilenară.
Să nu uităm îndemnurile din poemul „Cozia” a poetului şi scriitorului Dimitrie Bolintineanu, citez:
„Tari au stat străbunii noştri pentru acest pământ
Să-i urmăm în faptă pe cei ce nu mai sunt.”
Acum ne rugăm Celui de Sus pentru aceşti martiri ai neamului românesc, să-i aşeze în dreapta Sa şi să le dea odihna veşnică scăldaţi în lumina dumnezeiască plină de pace şi iubire. Amin.
Prof. pens. Mircea Onciul
fost deţinut politic
AFDPLA Suceava