După mai multe veacuri de adversităţi politice, economice şi culturale, când pământul ţării era disputat de către ruşi, polonezi, austrieci şi alte neamuri, anul 1991 a deschis, în sfârşit, o pagină nouă în istoria Ucrainei. Ţara devenea de sine stătătoare, iar drapelul libertăţii se înălţa pe cel mai înalt catarg al ei. Cunoscătorul trecutului său avea impresia că vechea glorie a Kievului de altădată strălucea din nou. În epoca feudală, faima statului kievean l-a determinat pe Ştefan cel Mare să se apropie de acesta, prin contractarea unei căsătorii cu cneaghina Evdochia, fiica marelui cneaz Olelko al Kievului. Mai târziu, când oastea cazacilor Zaporojeni devenise una dintre cele mai puternice armate ale Răsăritului, Vasile Lupu, domnul Moldovei, şi-a căsătorit fiica, pe frumoasa Ruxandra, cu fiul unui temut hatman, Bogdan Hmelniţki, numit Timofei (Timuş). Înainte de a se închide în cetatea Sucevei, unde a fost asediat de armata munteană a lui Matei Basarab şi de cea poloneză, acesta a trecut prin satul de ucraineni Ipoteştii Sucevei, unde, după tradiţia locală, ar fi lăsat parohului de acolo o carte religioasă, „Triodul Floriilor” (1642), tipărită de Mihail Slioska, având binecuvântarea lui Petru Movilă, Mitropolitul Kievului şi al întregii Rusii (Ucrainei), şi care se găseşte în biblioteca parohiei Ipoteşti.
Ulterior, în epoca lui Petru cel Mare, când puterea Ucrainei apune, stindardul libertăţii este ridicat de un destoinic, viteaz şi nemuritor hatman, Ivan Mazepa. Nu întâmplător a fost celebrat de către mari spirite ale lumii: Voltaire, Byron, Hugo, Puşkin, Liszt, Horace Vernet şi alţii. Neizbânda de la Poltava (1709) îl face să se retragă împreună cu Carol al XII-lea la Bender, fosta cetate Tighina a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, aflată atunci sub ocupaţia turcească. Aici, lângă Nistru, în tunelul lui Mazepa care ieşea la fluviu, săpat în apropierea casei unde a locuit, un localnic a găsit o poşetă de argint, probabil un cadou pentru iubita sa, Maricica, rămasă în Ucraina (acest obiect se află în prezent în posesia noastră).
Însuşi Dimitrie Cantemir, după ce s-a refugiat în Rusia (1711), a primit un domeniu în ţinutul Harcovului, unde se pare că s-a simţit foarte bine printre ucraineni.
Graţie vecinătăţii dintre români şi ucraineni, cele două popoare au convieţuit paşnic de-a lungul timpului. Există români care trăiesc în Ucraina şi ucraineni care trăiesc în România. Etnia acestora din urmă este concentrată mai ales în Bucovina. Mulţi dintre aceştia s-au născut chiar pe pământul românesc, însă, în ciuda acestui fapt, nu şi-au uitat nici limba şi nici tradiţia. Astfel, Olga Kobyleanska, născută la Gura Humorului (1863), scrie „Pământul” (Zemlia), un roman realist de o mare forţă evocatoare, fapt ce o aşază printre figurile de prestigiu ale literaturii ucrainene. De la ea deţinem unele obiecte, care, împreună cu câteva mărturii lăsate de scriitorii N. Ustianovici, S. Iaricevschi, cât şi alte obiecte donate nouă, ne îndeamnă să sperăm în organizarea unui muzeu etnografic şi literar ucrainean.
În prezent, bunele relaţii între cele două ţări s-au concretizat prin înfiinţarea de ambasade şi de consulate. În Bucovina românească avem Consulatul General al Ucrainei la Suceava, iar în Bucovina ucraineană menţionăm Consulatul General al României la Cernăuţi. Activitatea politică, culturală şi economică a ucrainenilor de la noi, urmărită cu multă atenţie şi devotament de către Excelenţa Sa consulul general Vasyl Boiechko, ca şi de preşedinte UUR – Ţinutul Bucovina, prof. Ioan Bodnar, se desfăşoară sub cele mai prielnice auspicii. Numeroase festivaluri ale cântecului şi dansului ucrainean, ajutoare materiale constând în cărţi, rechizite şcolare şi bani au fost sponsorizate de Consulatul General şi de UUR, condus de deputatul şi preşedintele Ştefan Buciuta. Recent, tot consulului general Vasyl Boiechko i se datorează şi sugestia de a înfiinţa la Gura Humorului, nu departe de statuia marii scriitoare ucrainene, şi a muzeului de care aminteam mai sus. Astăzi, când privim spre Ziua Independenţei Ucrainei – 24 August, nu ne rămâne decât să dorim poporului frate ucrainean înfăptuiri măreţe pe toate planurile şi o libertate fără de sfârşit!
Prof. Ştefan Hreniuc
( 4 sep 2011, 17:15:28