Când trăieşti aşa o dramă, cum şi unde să cauţi alinare?

Plini de nedumerire, reflectând cu toţii la sensurile vieţii, ne întrebăm, cum e şi firesc, cum a putut să treacă, în veşnicie, draga noastră Carmen, atât de repede, când mai avea atâtea de făcut?

Vineri seara, am vorbit cu ea la telefon şi totul părea în regulă. Iar sâmbătă dimineaţa primesc un telefon prin care soţul ei ne anunţa că este în comă profundă. De fapt, clipa o aruncase ca un fulger într-un gol infinit, într-un somn profund, din care nu s-a mai trezit şi nu se va mai trezi niciodată.

O fi destin, fatalitate? Domnul ştie…

Măcar n-a simţit acea groază de moarte obsedantă, care pune stăpânire pe om când e bolnav şi îşi aşteaptă sfârşitul!

Iubind-o, a chemat-o Domnul la EL. Dar oare nu suntem cu toţii copiii cerului şi, rând pe rând, ne ducem toţi?

Carmen Botezan a fost o farmacistă reprezentativă, sufletistă, aşa cum aţi cunoscut-o toţi. Înzestrată de Dumnezeu cu o înfăţişare plină de frumuseţe, radioasă, plină de bunătate, cu un fel de a fi nespus de impunător care îi dădea un fel de măreţie, făcând-o deosebit de distinsă. Era deschisă, spontană, volubilă. Iubea viaţa trăind-o intens, cu supărări şi bucurii, ca un om adevărat. Dar ce păcat că viaţa ne alunecă printre degete!

Carmen a simţit viaţa ca un flux, şi a fost ca un râu care-şi schimbă continuu “stările de spirit” în curgerea sa. Dar poate viaţa nu rezistă la temperaturi mari! Poate de aceea oameni ca ea, mai dinamici, mai vitali sunt sortiţi să plece mai repede la Dumnezeu!

Iubea oamenii şi îşi făcea uşor prieteni. Ne cunoşteam de-o viaţă şi eram prietene foarte bune. Era un om în care puteai să ai încredere, la care puteai să-ţi descoperi rănile. Era sinceră, nu era ascunsă, nu-i era frică de intimidare pentru că era un om de caracter. Şi mai înainte de toate, a fost o mamă desăvârşită, o soţie devotată, un punct de sprijin pentru familia ei. Toţi care au cunoscut-o se bizuiau pe ea la nevoie!

Dar toate vorbele din lume par fără sens în faţa realităţii! Pentru că timpul nu a mai avut răbdare, a plecat în veşnicie.

În urma ta, Carmen, a rămas un gol şi un regret profund din partea familiei pe care atât ai iubit-o şi care atât de mult te-a iubit…

O urmă durabilă rămâne şi în sufletul tuturor celor care te-au cunoscut şi îndrăgit!

Vei rămâne ca o prezenţă de lumină în sufletele noastre. Ne luăm rămas bun de la tine, spunându-ţi creştineşte : “Dumnezeu să te ierte!”

Nu te vom uita niciodată!

Farmacist Maria MITOCARU