Cu cât proiectul este mai ambiţios şi mai original, scad şansele de înfăptuire. N-or mai fi în stare românii să construiască pentru posteritate altceva decât blocuri şi vile năclăite în rutina termopanelor şi acoperişurilor albastru-ceruleum? Iată, a venit ceasul numărării bobocilor în bătătura culturii. Ministrului Iorgulescu i-a expirat mandatul şi, cum este obişnuinţa la predarea ştafetei, se trage linia şi se face totalul: asta la plus, asta la minus. Ambele rubrici nu duc lipsă de cifre şi fapte: dificultăţile apar atunci când se examinează reuşitele în oglindă cu angajamentele începutului de mandat. Eşec pe toată linia în cazul marilor proiecte! Incredibil: Biblioteca Naţională, instituţie cu destin sisific, se află în acelaşi stand-by în care a lăsat-o revoluţia!

Ministrul anunţa că, nu mai târziu de mai 2009, va fi tăiată panglica inaugurală. Ne aflăm în decembrie 2008: lucrările n-au început! Cele 33 de luni considerate a fi necesare pentru terminarea tuturor finisărilor, socotite de acum încolo, ne-ar duce undeva, către septembrie 2011, adică, la o întârziere de aproape trei ani – şi asta, numai dacă s-ar începe treaba imediat. Semne nu-s.

Înainte de revoluţie, s-a investit, pentru edificarea Bibliotecii, echivalentul a 45 milioane euro. După 1990, încă 15 milioane. Încă 70 de acum înainte. Şi… nimic. Vina se pare că o poartă contestarea licitaţiilor. Dacă se ajunge în justiţie, începe o boală lungă şi grea, care, iată, poate amâna cu ani şi ani termenele de finalizare cele mai optimiste. A intrat în uz curent contestaţia şicanatorie: nu mi-ai încredinţat mie lucrarea, n-o s-o facă nici altul! Vreau să cred că acesta-i motivul pentru care Teatrul Naţional din Iaşi a fost lăcătuit în martie 2006 şi, de atunci, nici o mişcare, nici un semn că şi-ar aduce aminte cineva de ce şi pentru ce a fost scoasă din circuit cea mai frumoasă sală de teatru din România.

Dacă a fost închisă pentru reparaţii, de ce… nu se repară nimic de aproape trei ani? E-o întrebare de grădiniţă şi o aşez în pagină cu toată jena, gândindu-mă şi la faptul că fondurile europene consistente alocate pentru refacerea clădirii au condiţie de termen: 36 de luni. Au trecut deja 32. Se vor pierde banii! Şi trupa şi publicul suferă abitir: de la începutul lui 2006, spectacolele sunt prezentate pe unde se apucă şi în condiţii deloc ideale, în vreme ce sala a zăcut pur şi simplu de pomană. Putea fi utilizată bine mersi de atunci şi până azi; iar am pus căruţa înaintea cailor! Ministrul Iorgulescu anunţa, la începutul mandatului, că ediţia 2009 a Festivalului Enescu va prilejui darea în folosinţă a marelui mall cultural de la Sala Palatului, o investiţie (iarăşi fonduri europene ce se vor pierde!) de circa 70 milioane euro.

Ne aflăm în decembrie 2008: nici un semn că ar începe lucrările, care, oricum, vor depăşi cu 2-3 ani Festivalul Enescu. Tot în perioada acestui mandat ministerial urma să prindă contur proiectul prin care se atribuia o dimensiune culturală centrul istoric al Bucureştiului. Vorbe! În fapt, nimic. „Premise favorabile au fost – spune dl. Iorgulescu – voinţă politică a existat, surse de finanţare s-au găsit (…) Cu toţii am subestimat însă hăţişul de proceduri, avize, licitaţii, contestaţii, acţionări în justiţie între participanţii la competiţia pentru adjudecarea contractelor.”

După cum se vede, buturuga mică răstoarnă carul mare! Noroc că, pe vremea lui Ştefan cel Mare, nimeni n-a contestat atribuirea către pictorul Marcu a împodobirii Voroneţului, că n-ar fi fost gata nici azi! Probabil că absenţa procedurii contestării licitaţiilor a făcut ca un astfel de unic monument să poată fi construit în doar trei luni de zile… Şi dacă, azi, hăţişul legislativ ne împiedică să edificăm în cultură, poate c-ar trebui să ne amintim vorbele lui… Hruşciov: „Legile ne-au făcut pe noi, sau noi am făcut legile?”

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Buturuga mică.

Comentarii