„Tăceri ferecate”, carte de poezie şi nu numai, semnată de Martha Davidescu - Chirvase (Editura Muşatinii, Suceava, 2008), cu un cuvânt introductiv semnat de publicistul Mihai Burduja (care a fost şi redactor de carte), volumul de debut al autoarei, este o carte ca o uşă care urmează a fi deschisă spre o incintă misterioasă, ca un zâmbet discret în spatele căruia se pot ascunde atât de multe.

 

Uneori este mai comod să ierţi decât să lupţi

Chiar dacă „Aorte de sticlă vibrând” / Pulsează veninul venit prea devreme”, originea axelor, între care îşi găseşte coordonate punctul de vedere al autoarei, nu se revendică vreunei vârste.

Nu este tinereţea, pentru care totul este atât de posibil încât nu mai este necesară o demonstraţie şi devii convins că tot ce zboară este comestibil, şi nu este nici bătrâneţea, care îşi retrăieşte trecutul pansându-l cu amnezică iertare.

Uneori este mai comod să ierţi decât să lupţi…şi asta se cam învaţă cu vârsta.

Sinele, sancţionat în tentativele de impunere a voinţei, dacă nu devine violent, se retrage, încearcă să-şi devină sieşi suficient, acţiune care nu este lipsită de risc.

 

Floarea fericirii este ca gheaţa pe geam

În lumea în care „Stropii n-au învăţat decât căderea”, atunci când apare întrebarea, cu nedumerire exprimată, „ cine mai are nevoie de lacrima mea”, se poate deveni aspru pedepsitor.  

„Ce adâncă e prăpastia / Dintre un surâs şi o lacrimă”, adevărat, cu un surâs începe şi cu o lacrimă se termină.

Şi doar căuşul palmelor mai poate păstra forma trupului…Dar anotimpul purităţii este scurt, floarea fericirii este ca gheaţa de pe geam, căldura din interior o topeşte şi ceea ce rămâne poate fi constatat doar „prin ecouri de cuvinte”.

Sentimentele sunt prezentate discret, se exprimă nu se exhibă, fără a păcătui prin redundanţă şi iubirea, deşi prezentă, nu cade în extaz.

 

Un sâmbure de ateism

Răscolind printre tăcerile ferecate ale autoarei, descoperim câteva pagini de proză care propun ca eroul principal al piesei-viaţă să fie şi regizorul acesteia şi sesizăm totodată un sâmbure de ateism care germinează în pagină.

Nu este vorba despre un ateism demolator, ci de întrebări caracteristice arsenalului filozofiei, întrebări cărora - atât de liniştitoarea (pentru unii) religie - nu le poate toci acuitatea.

Până la urmă, nu se găseşte răspunsul la întrebarea „De ce am fost creaţi?”…Nici nu cred că se poate, în timp, prea multe vorbe goale au diluat şi viciat spaţiul dintre întrebare şi răspuns.

Dar, atâta timp cât există oameni care se întreabă şi care nu se lasă copleşiţi de ceea ce se primeşte din pseudo convingere şi patima acceptării aservirii benevole, vor exista cărţi precum cea de faţă.

Ioan Mugurel SASU

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului “Tăceri ferecate”.

Comentarii