Toate fiinţele cu buletin de România au motive să-şi critice soarta care i-a fătat aici; de la cetăţeni, la orătăniile din ogradă şi la sălbăticiunile din codru.

Dacă ursuleţul Knut, cel renegat de maică-sa, ar fi avut ghinionul să vadă lumina zilei într-un zoo românesc, presupun că nea Ţiri ar fi rezolvat să fie îngrăşat, pentru ca apoi să i se dea drumul într-o pădurice, unde ar fi reprezentat miza unui şeptic vânătoresc, cu participarea lui Adi Năstase, a consortului Mihaelei Rădulescu şi a prinţului Sturdza. Peste câteva luni, din Knut ar fi rămas doar amintirea, sub forma unei blăni, care ar fi înfăşurat umerii vreunei bunăciuni de miliardar.

În caz că destinul nu i-ar fi fost cel de trofeu cinegetic, pe gingaşul urs l-ar fi aşteptat o moarte servită cu linguriţa, într-un lagăr de exterminare românească a animalelor, unde îngrijitorii fură haleala pentru ei, şi paiele pentru şalele porcului din coteţul personal. Cât o fi fost mă-sa ursoaică de degenerată, tot s-a purtat ca lumea, dându-i născare într-o clinică occidentală, unde Knut a căpătat o şansă de supravieţuire, pe care a jucat-o drăgălaş, câştigând respectul unei lumi întregi.

Grija pentru animale este mereu recompensată, nu doar la nivel grobian, prin transformarea rapidă în haine de piele şi caltaboş. Knut, de pildă, închizând o perfectă buclă a toleranţei faţă de colegii noştri de regn, şi-a plătit cu vârf şi îndesat investiţia sufletească făcută în el. În 2006, primul său an de viaţă, Knut a adus un profit de patru milioane euro grădinii zoo berlineze; pentru ca, în 2007, cu o generozitate de gentleman, să pluseze la cinci milioane.

Moaca sa de urs de treabă e prezentă pe tricouri, pe brelocuri şi pe DVD-uri. Chiar şi nea Ţiri are în debara un chiloţel cu figura lui Knut, pe care îl poartă când iese la vânătoare.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Revanşa ursuleţului Knut.

Comentarii