George Topîrceanu, poet cerebral, stăpân pe o tehnică rafinată a versificaţiei, a fost un spirit lucid, cu o remarcabilă inteligenţă artistică.

Evoluând de la sentimentalismul epigonic al începuturilor către o poezie impregnată de umor parodic, autoironie, persiflare uşoară, preţul este o voce distinctă în poezia noastră.

Ironizând contrafacerea, poncifele poetice, „moda modernismului” el cultiva cu fantezie tradiţiile mai vechi ale lirismului românesc, situându-se în prelungirea unor filoane din Alecsandri, Coşbuc, Zamfirescu, Dumitru Anghel.

Înzestrat cu o remarcabilă inteligenţă artistică poetul se caracterizează, în primul rând, prin cenzurarea propriilor sentimente.

În umorul lui se ascunde mai întotdeauna o doză de melancolie discretă şi uneori de tragism.

Un zâmbet abia schiţat este pus aproape în fiecare poezie, dar cenzura lirică nu acţionează efectiv, decât în Rapsodii de toamnă şi Rapsodii de vară.

Umorul său izbuteşte să coloreze emoţia, să-i dea o notă insolită, în care frapează îmbinarea de zâmbet şi melancolie, de veselie şi tristeţe, de comic şi tragic.

Verva umoristică şi inteligenţa artistică se realizează pe deplin în „Parodii originale” („Balada unei stele mici”, „Apostrofare pe lună”).

Umorul lui Topîrceanu este grefat pe fondul melancolic prin expresii plastice, impecabile.

Aceste calităţi îi conferă individualitate bine mascată într-o epocă de epigonism clasic şi manierism simbolic.

Închei cu câteva versuri din „Rapsodii de primăvară”:

Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii
Şi-a răsfirat crenguţele şi spinii
De frică să nu-i cadă la picioare
Din creştet vălul subţirel de floare.

***

Că s-a trezit, aşa, de dimineaţă
Cu ramuri albe şi se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară-n viaţă
Când i se-ntâmplă asemenea minune!

Profesor Silvia Orban

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului George Topîrceanu, voce distinctă în poezia românească.

Comentarii