Joi, 5 iunie 2008, a avut loc, la Şcoala cu clasele I – VIII Nr. 1 Gura Humorului, manifestarea intitulată generic: „ZILELE ŞCOLII”, aflată la ediţia a III-a.
Evenimentul a coincis şi în acest an cu sărbătoarea „Înălţării Domnului” şi a fost pregătit cu grijă de colectivul şcolii, simţindu-se în ultima perioadă în şcoală o atmosferă de sărbătoare. Au fost prezentate, pe parcursul zilei, momente importante din numeroasele activităţi şcolare şi extraşcolare ale elevilor, derulate pe tot parcursul anului şcolar, în măsura în care au fost percepute, remarcate şi trăite de micii ei protagonişti - elevii şcolii.
Evenimentul a debutat la ora 10.00 cu lansarea volumului „Lumină din lacrimă”, colecţie de eseuri sub redactarea institutor Seni Sinocicu, ce a constituit elemente de portofoliu prin care s-a evaluat programul de formare continuă „Managementul clasei”, realizate de cadrele didactice din şcoală. Au fost prezente numeroase oficialităţi locale, reprezentanţii ISJ Suceava şi, bineînţeles, coordonatoarea proiectului profesor metodist Gica Pânzaru şi profesor Traian Duminică – ambii reprezentanţii Casei Corpului Didactic „George Tofan” Suceava.
Cu prilejul lansării volumului de eseuri, profesor Gica Pânzaru a apreciat că: „Am nădejdea că în şcoala aceasta se va putea asigura calitatea în educaţie, adică, cea mai bună, cea mai completă şi cea mai utilă dezvoltare a copilului. Şi peste ani în mintea şi sufletului copiilor vă rămâne modelul cadrului didactic care a făcut ceea ce el însuşi a fost”.
Ziua „Porţilor Deschise”, program coordonat de învăţătoarele claselor a IV-a, a fost un bun prilej pentru viitorii şcolari, copiii de la grădiniţele din oraş - grupa pregătitoare, de a vizita viitoarea lor şcoală.
Manifestarea a continuat la ora 13.00 cu programul artistic intitulat: „Humorenii de azi, europenii de mâine”, desfăşurat la Casa de Cultură din localitate. Scena a fost într-o mişcare continuă pe parcursul a trei ore, elevii au accelerat, fie pe muzică modernă, fie au plutit în lumea mirifică a muzicii clasice, au recitat poezii, au interpretat monologuri şi scenete umoristice, au primit diplome sportive şi au fost încântaţi de numeroasele vedete ale şcolii: Diana Căldăraru, reprezentanta de la „Eurovision junior”, David Cardasim, Florentina Rotar, Petrică Lehaci etc.
Sperăm că derularea punctelor din programul prezentat a mulţumit pe cei prezenţi în sală, iar această manifestare să devină o tradiţie la şcoala noastră.
Mulţumim tuturor celor implicaţi în această manifestare, protagonişti, organizatori şi invitaţi şi sperăm ca ediţia a IV-a să se bucure de acelaşi succes.
directorul Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 1 Gura Humorului