Şezătoarea constituie un obicei important în viaţa socială a satului deoarece îi educă pe copii în spiritul valorilor traditionale româneşti, dezvoltându-le dragostea pentru frumos. În satul Adâncata şezătorile se organizau după terminarea muncilor de toamnă în postul Crăciunului şi în perioada iernii după Bobotează până la începerea postului Paştelui. Această perioadă este denumită Câşlegi.

Prin şezători lumea satului îmbina într-un mod plăcut lucrul cu voia bună. În cadrul întâlnirilor restrânse se analizau, predau şi exersau coduri comportamentale. Aici se „cultiva” un respect pentru vârstnici, grija pentru copii, relaţii oportune între vecini, raportarea la autoritatea civilă, militară şi religioasă. În sezători se învăţau unele deprinderi practice dar se derulau si numeroase obiceiuri.

În postul Crăciunului, femeile se ocupau cu torsul cînepii, al inului, al lânii şi pentru că se lucra într-un cadru comunitar lucrul era făcut cu mai multă plăcere şi spor.

După terminarea treburilor casnice, odată cu lăsarea serii femeile îşi luau cele necesare (furcă, fus, caier de lână, ţegi, pânză pe care coseau prosoape sau feţe de masă etc.) şi plecau spre casa unde trebuia să aibă loc şezătoarea. Şezătorile se făceau la lumina lămpii cu gaz. Fetele tinere învăţau lucruri noi de la femeile mai vârstnice, astfel şezătoarea reprezentând formă de iniţiere.

Dacă cu jumătate de secol în urmă aceste obiceiuri erau păstrate cu sfinţenie de bătrânii adâncăţeni, astăzi cu greu le regăseşti printre oamenii locului tinerii satului dezrădăcinându-se. Doar pe la unele case femeile mai în vârstă se ocupă din când în când de scărmănatul şi torsul lânii, de ţesutul în stative al lăicerilor, macaturilor alese şi rar scorţuri. De organizare se ocupau fetele şi femeile. Tot în şezători se coseau cămeşile pentru viitorii miri din anul respectiv precum şi cămăşile de soacre. Viitoarele mirese veneau în şezători cu pânza ţesută în stative pe care femeile mai pricepute o croiau după măsurile pe care le aveau şi se dădea câte un lat fetelor (druştelor) mai pricepute în arta cusăturilor. Gazda, unde avea loc şezătoarea trebuia să servească musafirii cu ceva mâncare şi băutură. Feciorii (flăcăii) împăcau o muzică şi plecau spre locul unde se ţinea şezătoarea. La apariţia lor lucrul înceta şi feciorii invitau fetele şi femeile mai tinere la joc. Nu se ţinea cont de rangul oamenilor în cadrul comunităţii. Întâlnirea la şezători reprezintă un ritual care îi unea. Atmosfera era veselă se împletea utilul cu plăcutul, munca cu cântecul. Nu exista şezătoare la care să nu se spună glume, ghicitori sau întâmplări deosebite din viaţa satului.

În cadrul serbărilor desfăşurate sub formă de şezătoare am încercat să readucem în viaţa satului obiceiuri de altădată şi nu mică ne-a fost mirarea când am văzut interesul pe care l-au arătat mamele, dar mai ales bunicile copiilor care şi-au prins furca în brâu au luat „trăistuţa cu amintiri” şi au fost prezente ori de câte ori au fost invitate. Aşi aminti aici de şezătoarea organizată de 1 Decembrie de ziua naţională a României. Acum când mai suntem în Câşlegi pe 1 Martie când cu mic cu mare copiii şi bunicii îmbrăcaţi în frumoase costume populare au dat curs şi de această dată invitaţiei facută de grădiniţă. Am expus obiecte folosite altădată în şezătoare, bunicile au explicat şi făcut o demonstraţie practică nepoţilor care au fost foarte încântaţi. Emoţionant a fost când bunicile au pus furca-n brâu nepoatelor cu gândul ca aceste tinere vlăstare vor păstra şi duce mai departe obiceiurile. Ca răsplată pentru tot ceea ce au arătat copiilor invitaţii au primit cântecele şi poeziile copiilor.

Portul popular purtat în acele zile de participanţi a dat un aer de sărbătoare activităţii desfăşurate. Într-o atmosferă ambientală specifică zonei, bunicile copiilor s-au reîntors o clipă în lumea copilăriei lor, rememorând colindele, urăturile şi urările rostite pe uliţele satului de Crăciun şi Paşte.

Valoarea deosebită a şezătorilor este determinată pe de o parte de conţinutul educativ al materialului utilizat cât şi de calitatea artistică a acestuia, iar pe de altă parte modul de organizare şi antrenare a copiilor într-o astfel de activitate, nu este altceva decât o metodă alternativă de învăţământ.

Încercăm să păstrăm la sat obiceiul şezătorilor prin serbările organizate în grădiniţă şi să transimtem fiecărei generaţii datele şi obiceiurile străvechi.

Prin acete şezători urmărim să formăm copiilor unele trăsături morale, să-i învăţăm paşi de dans popular în concordanţă cu melodia, să primească şi să transmită frumuseţea artei populare din generaţie în generaţie.

Educatoare: Grosu Doina
GPN „Piticot” Adâncata

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Şezătoarea - între tradiţie şi modernitate.

Comentarii