Narcis SIRETEANU

Consumul, deţinerea şi traficul de droguri sunt scoase în afara legii din România. Dar numai pe hârtie. În practică, se tolerează şi consumul, şi deţinerea, şi traficul. Din ce în ce mai mult se tolerează, aş zice, forţând limitele limbii române, care de felul ei este tare răbdătoare.

Pe litoral, unde piaţa este piaţă, poliţia – unsă cum trebuie - se face că nu-i vede pe vânzători şi pe consumatori. Când câte un muşteriu depăşeşte măsura şi dă ochii peste cap, ambulanţa apare şi îl saltă pentru a-l conduce la spital, fără să pună întrebări indiscrete.

În centrele universitare, se trage tare puternic din luleaua drogului. În licee, unde se face antrenamentul pentru universitate, aşişderea. Practic, nu există petrecere tinerească mai cu aere de modernitate, la care să nu se aspire oleacă de cocainuţă pe nară sau să se fumeze nişte ”ierbuţă”.

Piaţa nutreţului halucinogen e în continuă expansiune. Nişte inşi din lumea foarte bună stau în spate şi-şi privesc conturile umflate ca vacile întoarse de la păşune. Afacerea merge. Avem un tineret ierbivor, care rumegă jointuri ca pe acadele.

Când mai e agăţat de formă câte un traficant, judecătorii români – cei mai buni prieteni ai infractorilor – îi bagă în maşina lor de spălat şi-i scot albi ca neaua.

Partea mai nasoală la droguri e că sunt asociate cu infracţiunile violente. Violuri, tâlhării, crime. La starea de confuzie indusă de consum, se adaugă chestiunea dependenţei. Căci preţul, o ştie şi un nedrogat, nu e ca la bragă sau la ţigările de rând. Ca să fii un bun ierbivor şi să paşti în rând cu gaşca, îţi trebuie bănet grupa mare. Dacă nu-l ai, furi, dai în cap şi te prostituezi.

Dacă în fruntea ţării n-am avea nişte capete care sună a gol, drogurile uşoare ar fi legalizate. Astfel, fenomenul s-ar ţine sub control.Iar bugetul ţării ar mai aduna nişte impozite, în loc să ne jupoaie pe noi.