Narcis SIRETEANU

La vreo zece ani de la terminarea războiului mondial, o casă de filme a lansat concursul intitulat ”Dacă Hitler ar fi câştigat”. Omenirea se refăcea anevoie, iar oamenii se întrebau:

- Cum ar fi arătat lumea, sub diriguirea lui nea Adolf, după ce epurarea rasială ar fi fost dusă până la capăt? Care ar fi fost forma planetei, cum s-ar fi reaşezat raporturile de forţe? Dar pentru noi, românii, aliaţii Germaniei, cum ar fi fost?

Hitler avea o părere foarte bună despre sine. Iubitor de artă ca energizant de război – soprana româncă Viorica Ursuleac, fostă bucăţică bună, se număra printre apropiaţii săi - se considera un om de concepţie europeană. Aşa de european se credea, că l-a molipsit şi pe mareşalul Antonescu. Scopul lui era construirea unei Europe unite. Visul vechi al altui dictator clasic, Napoleon, care se credea şi el ursitul Europei.

Din fericire pentru noi, debarcarea din Normandia, pe care o serbăm la fiecare debut de iunie, a rezolvat chestiunea visurilor lui Hitler. Ulterior, Europa s-a unit şi fără el; prin pace, nu prin război.

Pe mine mă emoţionează că această mutare eroică s-a făcut sub semnul poeziei. Câteva versuri ale celebrului ”Chanson d`Automne” (”Cântec de toamnă”) de Paul Verlaine au fost difuzate la radio BBC, la 1 iunie 1944. Ele anunţau în mod cifrat Rezistenţa franceză asupra planului de debarcare. "Les sanglots longs / des violons / de l'automne" (”Suspinele lungi / Ale viorilor / de toamnă”) comunicau că debarcarea va avea loc în maximum două săptămâni.

Următoarele trei versuri, "Blessent mon coeur / d'une langueur / monotone" (”Îmi rănesc inima / C-o melancolie / Monotonă”), au fost emise, tot la Radio BBC, în seara de 5 iunie, anunţând că gata, în maximum 48 de ore, debarcarea se va produce.

Restul e istorie, victorioasă pentru democraţie. Iar noi nu putem să nu ne lăsăm străbătuţi de fiori, gândindu-ne la semnificaţia asocierii dintre nişte versuri atât de romantice şi evenimentul istoric care a schimbat soarta lumii.