Vieţuieşte şi se manifestă între femeile moderne o categorie aparte. Ştiind să trăiască, punând preţ pe construirea unei cariere, pe mobilitate şi pe răsfoirea unui volum cât mai gros şi mai variat de bărbaţi, ele amână maternitatea. N-au timp de ea şi s-ar zice că nici nu le atrage în mod deosebit. Ca să fie sigure şi să evite vreo sarcină care le-ar veni ca un gheb în spinare, iau toate porcăriile alea de pilule contraceptive.
Şi reuşesc să nu rămână ca fata aia din romanul „Ion”. Ce frumoasă este viaţa, pe o plajă izolată, cu un tip frumos, păros şi la slip alunecos, un tip care-ţi aduce un cocteil cu umbreluţă! Sau s-o faci cu şeful, pe birou, după ce ai ras cu mâna toate dosarele care te-au ostenit toată ziua!
Apoi, după ce borna 30 pe scara vârstei a rămas în urmă tare, vine criza. Obosite la suflet şi la piele, cu nişte dureri ba ici, ba colo, eroinele noastre nu mai au energie pentru aventuri sexuale. Adevărul e că nici nu mai au cine ştie ce cerere. Foştii amanţi se combină cu gazele de 20 de ani, iar ele se căsătoresc din interes, ca nişte balene care eşuează doar pe jumătate. Aleg pentru asta nişte domni cu situaţie, burtoşi, plictisiţi de viaţă şi cu virilitatea înjumătăţită. Împreună, vor zămisli un copil.
Numai că – să vezi răzbunare a anticoncepţionalelor din tinereţe! – nu rămân cu nici un chip gravide. Şi se hotărăsc să recurgă la o clinică de specialitate. Una sigură, care dă rezultate.
Medicii de acolo au la fel de multă conştiinţă ca Mengele. Bagă în ele doze hormonale cât pentru trei iepe. Ca să iasă copilul.
Copilul de obicei iese, până la urmă, dar efectele sunt cumplite. Femeile se îmbolnăvesc. Fac depresie bipolară, se aleg cu cine ştie ce cancer. Cunosc cazuri concrete. De femei care s-au îmbolnăvit. Sau au murit. De copii, nu ştiu ce s-a ales.
Dragi femei, gândiţi-vă bine înainte de a recurge la serviciile unei asemenea clinici! Mai bine înfiaţi un copil, decât să vă distrugeţi.