Narcis SIRETEANU

În mai multe rânduri mi-am exprimat de la tribuna acestei tablete dispreţul faţă de breasla scriitorilor din România. Nu ştiu dacă există o categorie profesională – în afară de aceea politică - mai plină de stârpituri.

Nu am nimic cu scriitorii de vocaţie, desigur, unii dintre ei – precum Dan-Lucian Teodorovici - fiind admirabili. Ci cu aceia care au politizat această branşă; care ar trebui să fie de elită, dar nu mai e de mult. Azi o să vă readuc în atenţie un alt caz concret. E vorba de primăriţa Bucureştiului, mădămuţa Firea Gabriela.

La un moment dat, când mijeau zorii anului 2000, cei care-i pregăteau de la spate ascensiunea politică şi administrativă au considerat că, pentru o carieră fulminantă, e nevoie de un carburant special. De un carburant cu o cifră octanică venită din alte sfere, mai elitiste. La vremea respectivă, activitatea ei profesională nu era prea onorabilă. Căci, oricât ai fi matale de fermecăreaţă – iar Firea, poţi să stingi şi lumina, şi chiar şi Luna, că tot nu e! – funcţia de cititoare de ştiri pe teleprompterul antenelor lui Dan Voiculescu era prea comună.

Şi atunci, cum s-a procedat? S-a vorbit cu băieţii securişti de la Uniunea Scriitorilor – har Domnului, sunt destui, de toate vârstele şi calibrele! -, să-i monteze doamnei un motoraş select la bucuşoare. În consecinţă, Găbiţa a primit, în anul 2001, un premiu important. Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, pentru volumul de versuri intitulat...

Dar oare are vreo importanţă cum e intitulat volumaşul respectiv? Credeţi că vreun membru din acel juriu de castraţi, care i-a acordat la comandă premiul amintit, mai ştie titlul? Credeţi că vreunul a citit măcar cărticica? Că măcar a răsfoit-o?

Sper să nu înnebunească şi femeia asta la un moment dat, visând la premiul Nobel, la fel ca predecesorii ei Cărtărescu şi Vosganian.