Narcis SIRETEANU

Scandinavia este un model demn de urmat în ceea ce priveşte calitatea vieţii economice şi sociale. Cum presa este un indicator corect al vieţii dintr-un areal, ziarele din Norvegia şi Suedia au renunţat, începând de anul acesta, să mai publice glumiţele imbecile care apăreau mereu pe prima pagină, în ziua de 1 aprilie.

Hotărârea este de-un înalt bun-simţ, ştiut fiind că principala calitate a jurnalismului este credibilitatea. Acurateţea, precizia informaţiilor difuzate începe decalogul profesionistului. Chiar şi de 1 aprilie, informaţiile se cuvine să fie reale. Oricum se strecoară destule ştiri false, aşa că nu mai e nevoie de farsele de 1 aprilie.

Presa din România – care, oricât s-ar screme, nu ajunge nici la genunchiul celei europene – ar trebui să ia aminte. Și ar trebui să se întrebe de ce tirajele sunt la noi de zece, chiar de 20 de ori mai mici ca alea din ţările sănătoase ale lumii?

Zăbovind la presa carpato-dunăreană, mă deranjează nu doar farsele de 1 aprilie, care de altfel sunt foarte proaste, în cvasi-totalitatea lor. Mă deranjează, chiar mă irită, şi atenţia statornică de care se bucură creatorii şi behăitorii de manele. De ce nu sunt ei ignoraţi, în loc de a fi împinşi de la spate?

Un recent citat emis de un clasic al florei intestinale a manelelor – îl cheamă Florin Sângerete, Florin Salam sau poate Florin Parizer – susţine că „90 la sută dintre români ascultă manele, iar ceilalţi 10 la sută nu recunosc.”

Gânditorul manelist vrea să spună că toţi ascultăm ceea ce el scoate pe maţul vocal. Eu unul nu ascult niciodată. Nici dumneavoastră, că doar vă ştiu nu de azi, de ieri. Atunci?

Câtă obrăznicie la acest slut, care-şi parfumează crusta de jeg cu apă de toaletă furată din magazinele occidentale!

Lucrurile au mers până acolo, încât cineva şi-a dat teza de doctorat în manele. „Șmecherie şi lume rea: universul social al manelelor“.

Prea mult, frate, prea mult!