Hitler şi-a dorit să fie evreu

Este formidabilă puterea asta a oamenilor inteligenţi de azi de a face haz pe seama treburilor grave, tragice chiar, din trecutul care oricând poate redeveni prezent. Din Franţa, am primit cadou un fel de biblie a umorului evreiesc, o culegere de neuitat cu anecdote care nu se sfiiesc să atace problemele cele mai dure a vieţii iudaice. Să le atace şi să râdă de ele, dar într-un fel care te pune pe gânduri. Și oare nu acesta este scopul ascuns al adevăratului umor?

Se leagă în cuprins, unul de altul, capitole despre tot ce macină firea omenească de când – într-un moment de inspiraţie sau poate de neinspiraţie divină – a fost modelat boţul ăsta care se numeşte Pământ. Capitole despre ”Bogăţie şi sărăcie”, ”Căsătorie şi divorţ”... Despre ”Rabini şi rugăciuni”, despre ”Viaţa terestră şi aia veşnică”, despre câte şi mai câte.

Dar nici un capitol nu-l întrece în gravitate pe cel dedicat Holocaustului. Bineînţeles că l-am citit şi recitit de câteva ori.

Una dintre anecdote (dar oare le putem numi astfel?) prezintă visul colectiv al colectivităţii iudaice în timpul războiului: de a-l vedea pe Hitler în faţa plutonului de execuţie.

- Care e ultima ta dorinţă, condamnatule Hitler?

- Să devin evreu!, răspunde semeţ Fuhrerul.

- Apăi evreu, tocmai matale? De ce?

- Ca de-acum încolo să fie unul mai puţin pe Pământ!

Alta e foarte inteligentă şi... actuală. Doi evrei, aşezaţi pe o bancă din parc, citesc câte un ziar: unul un ziar idiş, celălalt un ziar antisemit. Primului îi crapă rânza:

- Cum de poţi citi o gazetă antisemită tu, un evreu?

- Ascultă, dragul meu: când citesc un ziar idiş aflu ba de atentate arăbeşti la Ierusalim, ba de ură antievreiască în Polonia, ba de pogromuri. Pe când, într-o gazetă antisemită, citesc doar lucruri minunate: că evreii conduc lumea, că marea finanţă internaţională le aparţine, că toate companiile multinaţionale sunt ale lor... Toate astea îmi cresc stima de sine!