Narcis SIRETEANU

Sunt foarte deprimat când cineva, pe care l-am respectat vreme îndelungată, decade în ochii mei până ajunge detestabil. Parcă îmi moare cineva apropiat, aşa mă simt. Şi pe bună dreptate, fiindcă respectivul chiar moare, deşi fizic încă este funcţionabil.

Este şi cazul scriitorului Alex Ştefănescu, suceveanul cu care chiar mă mândream în faţa prietenilor din alte oraşe. L-am admirat multă vreme pentru talentul şi verva sa, şi i-am trecut cu vedere unele slăbiciuni, pe care le-am găsit omeneşti. Aşa a fost prietenia cu Adrian Păunescu, aşa a fost idolatria nutrită faţă de lamentabilul fost preşedinte Emil Constantinescu. Aşa a fost parteneriatul fără moarte cu insalubrul Nicolae Manolescu, pe care am aflat că în particular îl dispreţuieşte.

Cel mai de jos prag Ştefănescu l-a atins joi seara, în calitate de invitat în emisiunea lui Rareş Bogdan. În mod normal, el nici n-avea ce să caute la aculturalul ăla, mai ales că se află la o vârstă – aproape 70 de borne – când un om inteligent e atent cu timpul tău.

Mai întâi, mi-a atras atenţia când a povestit cum îi pune la punct pe cei care se plâng că ”s-au săturat de România.” Lor le răspunde că ”s-a săturat de cei care s-au săturat de România.”  De parcă s-ar sătura cineva de România de prea mult bine... Zău aşa!

Dar punctul culminant al dezgustului l-am atins când Ştefănescu a început o odă închinată serviciilor de informaţii din România de care nu avem voie să ne săturăm. Şi ce dacă ne ascultă telefoanele? Să le asculte, au deplinul lui acord pentru asta. De unde să se documenteze?

E o poziţie demnă ori de un idiot – ceea ce Ştefănescu parcă totuşi nu e – ori de un ministru de interne al lui Fidel Castro sau Stalin. Suceveanul nostru n-a auzit, se pare, de dreptul fundamental la intimitate, pe care nimeni nu are voie să ţi-o defloreze. Nimeni nu ar trebui să aibă dreptul să ne asculte telefoanele, nimeni, punct.

Pentru mine Alex Ştefănescu nu mai există. Aleluia! Şi mă întreb cum de nu i-am observat până acum gradele de pe umăr.