Narcis SIRETEANU

Am cumpărat de câteva ori ”Ouest-France”, gazeta de cel mai mare tiraj din Franţa. Un ziar regional, care vinde între 700.000 şi 750.000 de exemplare zilnic. Îl găseşti şi în supermagazine, şi în barurile sau debitele de tutun din cele mai mici cătunuri. 15 ediţii are, cu conţinutul adaptat în funcţie de localitatea de unde îl iei. În paralel, ediţia de pe net merge şi ea foarte bine, cu menţiunea că doar anumite articole sunt rezervate oricui intră pe site. Pentru restul, trebuie să plăteşti.

În toată lumea civilizată, presa şi-a revenit la tirajele de dinainte de criză. În toată lumea, ziarele au 48 sau chiar mai multe pagini. Cu suplimente glossy, axate pe programele Tv, pe vânzări imobiliare sau de automobile.

Numai la noi, nu. Adevărul, Evenimentul Zilei ori România Liberă trec doar de ziua soacră-mii de 10.000 de exemplare. Ziarele locale sunt oleacă mai înfipte, că au un public sigur. Ne mândrim cu Monitorul de Suceava, care le dă o lecţie tuturor. Tirajul Monitorului e de două ori şi ceva mai mare ca al Ziarului de Iaşi, de exemplu.

Care or fi motivele acestei decăderi? Desigur, implicarea politicului. Ziarele au pomelnicul lor de nume intangibile. N-ai voie să scrii rău despre ele, pot să fure şi să ucidă. Dacă te-ai atins, te lingi pe bot de contracte de publicitate. Un singur telefon, şi te-ai ras. Altă cale de pierdere a credibilităţii nici că există.

Mai gravă este coada serviciilor de informaţii vârâtă în redacţii. O grămadă de ziarişti lucrează sub acoperire, la ziare şi posturi din audiovizual. Dacă m-aş apuca să-i înşir pe toţi pe care-i ştiu, nu-s sigur că i-aş termina într-o jumătate de zi. Ei încalcă grav deontologia. Ei sunt necinstiţi.

Ziaristul trebuie să aibă un singur stăpân: Cititorul. Pe care trebuie să-l slujească într-un singur fel: oferindu-i informaţii oneste, de mare acurateţe. Dacă lucrurile nu se vor îndrepta cât încă mai este timp, mă tem că vom rămâne singura ţară fără presă.