Narcis SIRETEANU

Credeam că nu-s pe faţa pământului fiinţe mai fericite iarna decât copiii din România. Îşi îmbracă paltonaşele, căciuliţele şi mănuşile, apoi ies la bulgăreală sau la zămislit oameni de zăpadă. Alţii, mai mărişori, îşi iau săniuţele ori patinele, pentru a lua în piept derdeluşul ori gheaţa patinoarului. Şi se avântă diafan, plutind pentru un viitor mai bun al planetei. Ninge, şi întreaga ţară răsună de cântecul lor voios:

 „Cad fulgii de nea

Şi căciula mea

Seamănă c-o acadea”.

Supremaţia copiilor în materie de bucurie adusă de iarna la pupitru este surclasată, în ultimii ani. De când a apărut o categorie, pe care instalarea iernii o fericeşte mai mult decât pe copii. Aceştia nu sunt deloc băieţei ori fetiţe cu codiţe, ci sunt chiar cotoi bătrâni. Nu sunt roşii în obrăjori, ci vineţi. N-au năsucurile ca nişte năsturei, ci ca nişte cartoafe.

- Dar cine sunt ei, domnule? – veţi întreba cu nerăbdare.

Nimeni alţii decât proprietarii firmelor care au prins contracte de deszăpezire cu primăriile oraşelor. Vai, câtă fericire străluce în ochii lor cu pungi de grăsime dedesubt! Cu cât ninsorile mai abundente formează troiene mai uriaşe, cu cât gheaţa este mai groasă, cu atâta ei sunt mai fericiţi. Uneori, sunt mai fericiţi ca Prea Fericitul... Ar zburda, însă burdihanele îngreunate cu toxine se opun.

Sunt aceştia nişte oameni cu gusturi romantice? Nu mi-am pus problema. Or fi, că trebuie să existe o poezie şi în posibilităţile de umflare necontenită a facturilor de deszăpezire citadină, care în oraşele româneşti ajung mai mari ca în localităţile Norvegiei, de exemplu.

Nu-i aşa? Parcă mai stă cineva să se uite cu atenţie câtă zăpadă s-a încărcat şi transportat? Parcă cine stă să numere orele de lucru ale muncitorilor, care lucră cu lopata ca în Evul Mediu, deşi acum există maşini capabile să le înlocuiască munca.

- Păcat că iarna durează aşa de puţin! – regretă marii combinatori ai deszăpezirii.

Dar e bine şi aşa.