Aeroporturile internaţionale reprezintă singura treabă bună care s-a făcut în România ultimilor 26 de ani. Din ce în ce mai multe oraşe de provincie au câte unul, care de la trimestru la trimestru îşi lărgeşte paleta ofertei de călătorii externe. Sibiu, Cluj, Târgu Mureş, în Ardeal... Bacău, Iaşi, Suceava, în Moldova...
La prima vedere, convingerea mea - că ţara este ţinută premeditat în subdezvoltare, de către cei care o mânuiesc - pare contrazisă.
- Bine, domnule - mi-ar putea spune vreun nene exigent -, nu ţi-e oarecum să vorbeşti de subdezvoltare, când aeroporturile unesc oraşele noastre mari şi mijlocii cu tot mai multe localităţi europene? Nu vezi grija pentru om, chioranule?
Eu însă o ţin tot pe-a mea şi cred că dezvoltarea căilor aeriene de transport are un singur scop: atragerea pe meleagurile natale – rapid şi în condiţii comode - a românilor care lucrează în străinătate. Pentru ca ei să vină cât mai des în oraşele şi satele lor de origine. Astfel ca să cheltuiască în respectivele localităţi cât mai mulţi din banii câştigaţi afară.
Faceţi comparaţie: în urmă cu trei-patru ani, unui sucevean care lucra în Italia sau Belgia nu-i prea era la îndemână să vină acasă, să-şi vadă familia, decât o dată sau de două ori pe an. Ajungea cu avionul la Otopeni, de acolo cară-te cu un taximetrist hoţ la Gara de Nord, de unde urma o călătorie nimicitoare până acasă, cu un rapăn de tren. Oboseală, draci, cheltuială aiurea... Pe când azi, cu aeroporturile sub nas, în trei-patru ceasuri eşti pe prispă la Bosanci sau la Liteni. Şi te costă 100 de euro dus-întors. Iar dacă îţi iei bilet din timp, te costă 50 dus-întors.
Să nu credem că vreun strateg de-al României vrea binele nostru ca fiinţe umane. Nu, frăţioare, noi suntem nuli pentru grila lor de valori. Doar banii noştri sunt jinduiţi de ei. Şi ai rudelor noastre, care dau cu ghebul în străinătate.