Narcis SIRETEANU

Am avut ocazia să circul iarna asta în vestul Franţei pe o şosea cu totul neobişnuită. Nu poate fi socotită lungă, ci mai curând scurtă, la cei doar câţiva kilometri, pe care îi numără. Bine-bine, stimabile, totuşi, ce are această cale aşa de spectaculos?

Are, pentru că este submersibilă. Vreau să spun că şade mai mereu acoperită sub o plapumă groasă de ape ale Oceanului Atlantic. Între 1,50 şi 4 metri de apă sărată o ţine la respect. Şi doar câteva ore pe zi – în două reprize, dimineaţa şi seara - devine accesibilă traficului rutier. Adică, atunci când are loc refluxul.

Doar în timpul refluxului poţi circula lejer pe „dânsa”, cum zicem noi, moldovenii, atât la porc, cât şi la undiţă sau la şosea. Dar această şosea chiar merită să fie numită cu pronumele de politeţe „dânsa”. Nu sună deplasat, pentru că este impecabilă. Fără vreun cusur, cât de mărunt. Deşi stă sub apele corozive, pline de săruri, aproape toată viaţa, ea este ireproşabilă. Construită din pavele şi beton, eroziunea o lasă indiferentă. Parcă nici n-o atinge.

„Passage du Gois”, se numeşte şoseaua. Face legătura continentului cu insuliţa Noirmoutier. Mergeţi, dacă aveţi ocazia. Abia aia se poate numi „Grădina Maicii Domnului”, nu ce e pe la noi.

Sunt şi la francezi unii şmecheri amatori de aventură. Ăştia merg prin „Passage du Gois”chiar şi când se anunţă fluxul, ca să arate ce viteji sunt. Adică să verifice: o paţă, sau nu. Pe unii, apa îi găbjeşte. Uitaţi-vă pe Youtube, şi-o să vedeţi nişte imagini de zici că sunt filmate de taica Sergiu Nicolaescu, pe când era în formă şi viu. Spectacol, ce mai... Comisarul Moldovan mai lipseşte, să tragă nişte împuşcături de-ale lui. Sau, mai bine, Alain Delon, când era tânăr şi berbant.

Mă gândesc că la noi nu ţine un drum nici la suprafaţă, iar la ăia sunt perfecte şi acelea care-şi duc viaţa mai mult sub apa oceanului. Dacă „Passage du Gois” şi toate celelalte drumuri din Franţa sunt „dânsele”, ale noastre sunt nişte leliţe. Cu opinci din piele de porc.