Narcis SIRETEANU

Reţelele de cerşetori români reprezintă o mare şi gravă problemă naţională - fie că operează în ţara natală, fie în străinătate. Cu menţiunea că acestea din urmă – echipele de milogi stranieri - mai produc şi un bagaj de imagine ruşinoasă pentru noi, românii cuminţi şi paşnici.

Nu spun nimic nou. Fiecare dintre cei care am călătorit – turistic sau cu treabă profesională - în afara coteţului naţional, ne-am izbit de acest neajuns. Deoarece ne-am trezit că preluăm, fără vreo vină, o parte din eticheta care li s-a pus acestor seminfractori. Iar noi, bucovinenii, ne amintim cu mare neplăcere de un mare om de afaceri sucevean – să trăiţi, herr Severin! - care avea şi el oameni la produs prin Austria.

Desigur, nu mai există cerşetori singulari, pe care pietroaiele vieţii i-au împins la vale. Acum, pentru a rezista pe piaţă, s-au înfiinţat întreprinderile de cerşit, cu organigrame foarte bine stabilite, unde sunt îmbinate mai multe activităţi infracţionale. Un soi de „staff” ţine strâns frâiele, tot acolo ajung şi încasările, de unde un procent important este destinat mituirii. Sunt unse serviciile de informaţii, pentru a nu informa; sunt mituite şi autorităţile, pentru a închide ochii măcar pe jumătate.

E la mintea cocoşului că, dacă la nivel oficial s-ar conlucra, n-ar mai rămâne nimic din aceste bande de milogi. Ar fi desfiinţate în câteva luni. Dar nu există niciun interes. Banii negri – negri, deci neimpozabili - trebuie să curgă în ţară, cu orice preţ. Cu ei se fac averile.

Vreau să povestesc o situaţie istorică, de prin 1920. Când cerşetorii din Londra şi-au constituit un sindicat, cu cotizaţii, unitate şi toate celelalte. Ştiţi care era unul dintre scopurile de bază ale programului acestui sindicat? Strângerea unor fonduri, din care să fie asigurată educaţia şcolară a copiilor de cerşetori. Pentru ca aceştia să nu mai fie nevoiţi să întindă mâna, ca părinţii lor.