Narcis SIRETEANU

Nu-i vreo noutate pentru nimeni că, în domeniul gastronomiei cu ştaif, drept regină totalitară este instalată bucătăria franceză. Din ştiinţa şi arta ei, se inspiră gastronomiile mai mici ale celorlalte neamuri, la fel cum se inspiră novicii din opera unui clasic matur. Se ştie că, de acolo, din clasica Franţa, bate vântul culinar al gurmeţilor, ale căror papile gustative sunt învăluite în răsfăţurile bucatelor şi vinurilor celor mai alese. Un şef bucătar parizian este mai plin de morgă ca un membru al academiei. El e mai rege ca mulţi regi. Pe bună dreptate, nu?

Francezii nu-şi compromit instituţia crăpelniţei cu nicio ocazie, chiar dacă împrejurările istorice sunt uneori critice, chiar dramatice. O să exemplificăm astăzi, redând mai jos, cu titlul de curiozitate, meniul unor gurmeţi destul de sclifosiţi, care trebuiau să se desfete pe timpul incomod al asediului Parisului, din anul 1870. Atunci când aprovizionarea cu ingredientele necesare unor mese rafinate era mai mult decât problematică.

Dar bucătarii artişti nu se împiedică de asemenea piedici. Ei se descurcă de minune cu ingredientele pe care le găsesc. Iată, deci, unul dintre meniurile lor de lux, oferit la vremea aceea unei clientele simandicoase. Vă previn că există totuşi riscul ca enumerarea de mai jos să nu vă lase gura chiar apă.

Aşadar: frigăruie din ficat de câine à la maître d’hotel; felii subţiri din şale de motan cu sos de maioneză; spate de grivei fript la grătar cu sos de roşii; ostropel de pisică şi ciuperci; tocană de şoareci à la Robert, jigo – vine de la jigodie? - de căţel garnisit cu şoareci mici în sos pipărat... Iar ca desert, prăjitură cu rom şi măduvă de elefant. Căci foametea din Paris a impus să fie sacrificaţi şi cei doi elefanţi ai circului. Noroc de vinurile – Graves, Chateau-Margaux, Mâcon - care au făcut să alunece fără piedici toate cele de mai sus!

Bon appetit, aşadar!