M-au dezamăgit reacţiile unor cititori în urma tabletei în care spuneam că nu merg din principiu la vot. E un drept al meu să nu merg, la fel cum e un drept să merg. Fac ce vreau, la fel ca fiecare ins liber. Nu trebuie să insulţi pe cineva, dacă are o anumită părere. Nu asta ne-am dorit?
Tăriceanu va face la finele acestui nou mandat 30 de ani de ars gazul parlamentar. Verestoy – ca să iau pe altul, la întâmplare – face tot 30, cu menţiunea că ăsta e şi un bărbier din secuime al fondului forestier. Vosganian va avea vreo 25. De la PSD, alde Cati Andronescu a rămas şi ea fără dinţi de când tot înfulecă la cantina parlamentului
Ce motivaţii mai au ăştia, după atâţia ani de mariaj parlamentar? Sunt acolo doar din inerţie. Curge plictiseala pe ei. Să meargă cine-o vrea să-i voteze, eu nu vreau. Prefer să rămân acasă, cu vinişor bun pe masă.
Pot eu avea încredere în noul PNL, câtă vreme cuprinde inşi ca Dumitru Oprea, fost rector al universităţii „Cuza” din Iaşi. Cât a condus universitatea, l-a angajat pe Sabin Bălaşa să zugrăvească nişte pereţi. Drepturile de autor au însumat circa 200.000 de euro, ceea ce echivala cu un cămin pentru cazare, mult mai util studenţilor decât picturile rupestre ale lu’ Bălaşa.
Nu apreciez arta lui Bălaşa. Nici n-o consider artă, ci o zăpăceală a privitorului, perfectă pentru a justifica un talent îndoielnic. Dar să fi încasat Bălaşa chiar 200.000? Cam sună a braşoavă. Conform tipicului ştiut, probabil că o persoană de legătură i-a zis pe şest artistului: „maestre, fii băiat deştept, ia şi matale acolo un 50.000, dar semnează pentru 200.000, ca să fie tătă lumea mulţămită!” Şi lumea a fost tătă mulţumită şi probabil mai este şi acum, mai puţin maestrul Bălaşa, care a demisionat din cele lumeşti.
Mergeţi dumneavoastră şi votaţi asemenea specimene, dacă doriţi! Eu prefer să stau acasă, cu vinişor bun pe masă. Cum deja am spus.