Narcis SIRETEANU

Tragediile rutiere alcătuiesc un capitol de bază al noii Românii, iar judeţul Suceava îşi trage drepturi consistente de autor. Suceava e un fel de campioană a morţii pe şosea, o campioană care joacă în echipament complet negru, cu o coasă ca o crosă în mână.

Participanţii la trafic se cred nişte burice judeţene, dar de fapt sunt nişte nespălaţi de clasă. Cred că, pe bătrânul nostru continent, doar prin spaţiul vechii Uniuni Sovietice mai poţi dibui aşa nişte creaturi dizgraţioase.

Ştim cu toţii cum se petrec lucrurile nefaste. Şoferii beţivani fac piftie din copii şi din bătrâni, vitezomanii trag la Zidul Morţii ca muştele la lampă, iar căruţele intră în coliziune cu furgonetele, făcând secolele trecute să emită un „trosc!” de mare sonoritate, în contact cu secolul în care vieţuim.

În general, nu mai tresărim când auzim de toate astea. Ne-am obişnuit. Mai rău e când cei care mor sunt cunoştinţe, prieteni sau rude de-ale noastre. Abia atunci, când durerea ne îneacă, ieşim din pasivitate şi ne revoltăm. Dar asta durează puţin. Apoi, toate revin la locul lor.

Dar bădărănia şoferului român nu se vede numai în mişcare, când circulă, ci şi când stă. Se vede în modul său unic de a-şi parca vehiculul. Are treabă bădia românul undeva, în dreptul unei curbe? Drept acolo, în acel punct, parchează. Are de luat ţigări şi pepsi-cola de la un magazin aflat lângă trotuar? Drept acolo opreşte, pe prima bandă, punând semnalul de avarie şi silindu-i pe toţi ceilalţi şoferi să-l ocolească şi să se înghesuie.

Dar ştiţi când şoferul român se crede un fel de rocker nonconformist, de rebel fără cauză, de bulibaşă naţional? Atunci când parchează exact sub semnul de „Oprire interzisă”. În acel loc, unde nu e voie, îi place lui mai mult şi mai mult.

Şoferul român e deştept tare. Pute de deştept ce e. Până şi parfumul cel mai fin şi mai franţuzesc pute pe el, atunci când îl foloseşte.