Narcis SIRETEANU

Oameni fini la gust, români din clasa întâi de bengoşenie, ne sfătuiesc -  cu glas părintesc şi patriotic - să-l preţuim cum se cuvine pe tăicuţu’ Brâncuşi. Să-l preţuim, să-l iubim fierbinte cu inimă de român şi să nu uităm să cotizăm cu bănuţu’, pentru a-i repatria operele, care umblă teleleu Tănase prin străini.

Alţi oameni şi mai fini la gust, români din clasa premium de bengoşenie, ziceau ieri – cu glas părintesc şi patriotic - tocmai pe dos. Că e aşa, o dovedeşte „Procesul-Verbal nr. 10, din 7 martie 1951”, al şedinţei ţinute, la Academie, de Secţiunea de Ştiinţele Limbii, Literatură şi Arte. Şedinţă prezidată de - rog, aplauze! - academicianul Mihai Sadoveanu, la care au participat George Călinescu, Camil Petrescu, Victor Eftimiu, George Oprescu, Al Graur şi alţii. Toţi, academicieni din clasa premium de bengoşenie.

Subiectul dezbaterii îl reprezenta - ce concidenţă! - taman opera lui Brâncuşi. Care nu era privit cu vreo umbră de simpatie, ci cu o antipatie plină de bulbuci opăriţi. Academicianul Oprescu - om cu vorba grea ca pietroiul de pus pe murături – observa „lipsa de sinceritatea a lui Brâncuşi”. Chiar aşa! Care Brâncuşi o fi fost el „om de talent şi de mari speranţe în prima parte a activităţii sale, dar care, sub influenţa unor sculptori la modă la Paris, a devenit formalist, chiar când foloseşte elemente din arta populară, speculând prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze.”

Săpuneala continuă, de zici că un grup de paznici vigilenţi au prins un ins pe nume Brâncuşi, intrat pe porţile Artei fără să aibă bilet de intrare valabil. Iar concluziunea o trage academicianul Graur, care se arată „împotriva acceptării în Muzeul de Artă al Republicii Populare România a operelor lui Brâncuşi, în jurul căruia se grupează antidemocraţii în artă.” Aşa că operele lui Brâncuşi au primit un şut în cur memorabil.

Acuma, eu în cine să cred? În bengoşii de azi, sau în cei de ieri?