Librăriile din România au devenit nişte spaţii ale jafului la drumul mare. Din preţul unei cărţi, circa jumătate le rămâne lor. Atât le este comisionul – 50 la sută -, uneori chiar mai ridicat decât atât. Şi asta în condiţiile în care librăriile nu-şi asumă nici un risc financiar, nesuportând nimic din costurile de editare: redactare, tipografie, hârtie, copy-right etc. Dacă opera respectivă nu se vinde, pe ei îi doare-n şpiţ: o face retur şi altele la rând!
Probabil că n-am avea nimic de comentat dacă din banii de comision librăriile ar şi oferi nişte avantaje editurii şi, implicit, cumpărătorului. Dacă, de exemplu, ar plăti stocul cu banii peşin, iar apoi s-ar strădui să-l vândă. Dacă la intrarea în librărie cititorul potenţial ar fi întâmpinat de un vânzător numai lapte şi miere, care să-i recomande cu multă căldură o carte anume. Apoi să-i vorbească despre ea, eventual să i-o şi împrumute acasă pentru 24 sau 48 de ore, cu invitaţia de a o achiziţiona doar dacă o găseşte pe gustul lui.
Dar, pentru ca un librar să poată vorbi despre o carte, ar trebui să ştie ce conţine. Adică să o fi citit. Ar mai fi necesar să ştie şi două-trei cuvinte despre autor... Pfui, prea complicat... Mai ales dacă ne gândim că această meserie este considerată de tineretul nostru - flămând de arginţi - drept o simplă haltă, în care se poposeşte vremelnic, doar până ce se pune mâna pe un jobuleţ mai bine plătit.
Sfatul meu este să evitaţi pe cât puteţi jaful librăriilor, apelând la variantele existente pe net. Pe site-urile de pe net găsiţi şi prezentarea cărţii dorite, şi pe aceea a autorului... Cartea este mai ieftină - fiindcă cei care o vând nu-s atât de lacomi de comisioane uriaşe - şi ajunge foarte repede în mâinile dumneavoastră. De exemplu, o librărie-online cum este „Elefant” are puncte de desfacere în aproape toate oraşele mari ale ţării. Comanzi cartea, iar a doua zi o ridici.