Narcis SIRETEANU

Nu obişnuiesc să mă dau mare povestind de locurile pe care le mai calc cu pasul, dar de data asta o să fac o excepţie. Şi-o să vă recomand o foarte atrăgătoare expoziţie, găzduită în această perioadă de “Muzeul Oraşului Viena”, din Karlsplatz.

Este o expoziţie dedicată … pălăriei. Căci, dacă suntem cu toţii de acord că haina îl face pe om, ceea ce el poartă pe cap rămâne cel mai vizibil semn al identităţii. Acoperirea capului şi a feţei a transmis dintotdeauna informaţii despre nivelul de trai al purtătorului, că una e pălăria Stetson a gentlemanului, şi alta e basca proletarului. Dar a transmis şi convingeri religioase, afilieri politice şi apartenenţe culturale. Sau simpla înregimetare în cadrul unei firme care se respectă, cum poartă portarii marilor hoteluri, de exemplu.

Aceste acoperăminte ale capului îşi au vedetele lor. Unele exprimă putere – culminând cu coroana împăraţilor, regilor, papilor sau a câştigătoarelor concursurilor de frumuseţe -, altele se burică la ordinea lumii, exprimând o formă de protest social şi politic din cel mai evident... Cu aspectul lor zornăitor, pălăriile calabreze – purtate de revoluţionarii de la 1848 - îşi propuneau să atragă atenţia opiniei publice asupra ideilor pe care le deţineau în interiorul capului. Cred că şi reuşeau, într-o anumită măsură.

E imposibil să vă descriu expoziţia, aşa că o să mă opresc aicişa. Nu înainte de a aminti că, după câştigarea unui război mondial, şepcile învingătorilor sunt adoptate inconştient de populaţia civilă, ca o formă de recunoştinţă involuntară. Este şi cazul celebrului basc al soldaţilor americani, purtat cu dragoste, după al Doilea Război Mondial, de cetăţenii europeni.

Spre enervarea mea cumplită, celebrul căciuloi de oaie românesc lipsea din expoziţia vieneză. O fi vorba de invidie, altă explicaţie nu văd. Ambasada noastră ar trebui să protesteze.