Narcis SIRETEANU

Rămân fără mare plăcere în sfera fotbalului, doar pentru a demonta o scuză clasică, sub care de ani şi ani oficialii acestui sport îşi maschează lipsa de competenţă. E vorba de o teorie care ne prezintă drept nişte persecutaţi sistematic, cu un scenariu desfăşurat în două acte.

În primul act, cea mai importantă vină pentru rezultatele negative este atribuită arbitrilor. Fie centralul, fie un tuşier n-a văzut un pui de henţ, un micron de fault, un litru de ofsaid sau altă infracţiune care ar trebui încadrată în categoria abuzului în serviciu. Pentru a ne convinge, antrenorii, alături de cretinii comentatori sportivi şi invitaţii lor, reiau faza incriminată de trei, de zece, de o sută de ori, ca într-un coşmar cu mingea:

- E fault clar! – urlă câte un Panduru.

- Ofsaid evident ca pigmentul meu!, decide marele specialist Ilie Dumitrescu.

- Dacă s-ar fi înscris atunci, alta ar fi fost desfăşurarea jocului!, speculează Bogdan Stelea.

- Am fost încă o dată furaţi!, decretează Lucescu, cel care i-ar trimite la zid pe toţi cei care i-au arbitrat de-a lungul anilor meciurile în care n-a câştigat cu peste 3-0.

Încununarea îi aparţine câte unui supracomentator, gen preşedinte de federaţie, sau unui mare impresar ca Prodanca. Şi se trage concluzia că nu suntem acceptaţi în lumea bună din cauza numărului mic şi puterii economice scăzute a suporterilor echipei naţionale a României. Care, logic, nu ar reuşi să facă mare consumaţie extrafotbalistică – materializată în note de plată babane -, la hotelurile şi restaurantele din oraşele unde au loc meciurile. Adică nu ar lăsa cu nonşalanţă mii de euro, ci şi-ar calcula fiecare bănuţ. Şi din pricina asta, o întreaga conspiraţie ar fi ţesută împotriva noastră.

Că nu e aşa o demonstrează exemplul Islandei, ţară cu o populaţie mai mică decât a oraşului Iaşi. Dacă ăia ar fi mers masiv la meciurile de la europene, economia Islandei s-ar fi făcut zob.