Narcis SIRETEANU

Fraţi moldoveni, grozav m-am mai certat cu un ins, duminică, la un grătar cu mici şi cârnăciori stinşi cu bere. Omul, cherchelindu-se, s-a apucat să recite ceva din Păunescu – versurile alea cu „iubita mea să ne-aruncăm în valuri” – clamând că Păunescu e cel mai tare scriitor român.

Eu l-am luat cu bunişorul la început, obiectând că e o diferenţă între a fi versificator şi poet, dar ăla m-a acoperit, recitând „cine are părinţi, pe pământ nu în gând, mai aude şi-n somn” nu ştiu ce.

L-am lăsat în ale lui, până când omul a plusat, zicând că Păunescu a fost un tip corect, moral şi mai vertical ca Turnul Eiffel. Atunci, mi-am activat mica mea cultură politică. Şi am amintit doar episodul de la 8 martie 1994, când Adrian Păunescu a afirmat în plenul Senatului României că liderul ţărănist Coposu a fost informator al Securităţii. La două zile după aceasta, ziarul „Vremea”, păstorit tot de burduhănosul bard, dubla acuzaţia, publicând aşa-zisa dezvăluire „Turnătoriile lui Corneliu Coposu”.

Acţiunea poetului care-l pupase cu precizie de ţintaş în fund pe Ceauşescu a creat valuri de indignare. Sub prestare de jurământ, Virgil Măgureanu, directorul de atunci al SRI, a dezminţit afirmaţiile lui Adrian Păunescu: „Toate referirile la activitatea de informator a domnului Coposu sunt gratuite.” În aceeaşi zi, Partidul Democrat a luat şi el poziţie: „atacurile la adresa lui Corneliu Coposu jignesc un martir al poporului român.”

 Atât de tare l-au durut pe Păunescu aceste luări de poziţie, încât cel mult şi-a eliberat gazele din intestinele sale puturoase, făcând astfel să se cutremure munţii noştri semeţi şi speriind păsările care se odihneau pe ramurile stejarilor din pădurile seculare. A reacţionat ca orice nesimţit. Adică n-a reacţionat.

Înainte de a pleca scârbit de la acel grătar poetic, i-am zis cherchelitului ceva ce vă spun şi dumneavoastră:

-Păunescu este tot ce în literatura română ar trebui să fie altfel. Atât.