Narcis SIRETEANU

Latinii - cei mai mari fabricanţi de dictoane - erau de părere că „nomen este omen”, adică „numele este omul”. Prin acest dicton împrăştiat internaţional decideau că numele fiecărui muritor spune totul despre el. Că nu poţi abdica de la nume, aşa cum regele Mihai a abdicat de la coroana de monarh al României, de exemplu.

Vorba asta se aplică, în general. Numele lui Băsescu trimite evident la anumite gaze abdominale evacuate, ceea ce pare a fi însuşi destinul ilustrului purtător. Pe un candidat la alegerile locale l-am găsit ieri pe listele PNL. Ştiţi cum îl cheamă? Daniel Minciună! Ce vreţi mai predestinat? Paradoxal, numele Minciună este foarte sincer, atunci când îşi descrie proprietarul.

Normal, sunt şi muritori care nu numai că n-au cu numele lor nici în clin, nici în mânecă, dar, mai mult, şi le contrazic vehement.

De pildă, pe-un caftangiu din Valea Jiului, celebru pe vremea lui Cozma şi a minerilor săi, îl cheamă.... Literă. Nu Ion Poacă, Vasile Scatoalcă, Ilie Spital, ci... Constantin Literă. Fenomenal! Dacă vreo studentă romanţioasă se izbeşte din întâmplare de acest nume – Costy Literă - pe-un site de întâlniri amoroase, nu aleargă ea, visătoare, cu ambele braţe despletite, crezând că-l va cunoaşte pe al doilea Eminescu, pe al doilea Nichita Stănescu sau, cu puţină şansă, pe al doilea Patapievici?!? Şi, când colo, naiva de ea va da nas în nas cu o fiinţă pe care abrutizarea a sculptat-o ca pe plastilină. Numai în pielea acelei studente ravisante să nu fii...

Mai am un exemplu, mai dureros ca toate. Am cunoscut povestea unui nenorocit român din lagărele de concentrare naziste. El a supravieţuit, dar şi-a pierdut acolo toată familia. Ce-a tras omul ăsta la Mauthausen, nici nu poate fi povestit.

Ştiţi cum îl chema? Ioan Gottlieb! Adică „Cel iubit de Dumnezeu”. Dacă s-ar fi respectat dictonul latin „Nomen est omen” omul ar fi trebuit să se numească „Cel uitat de Dumnezeu”, nu „cel iubit”.