Narcis SIRETEANU

Se cam adună nenorocirile produse de suceveni. Motivele de ruşine le cam surclasează, ca amploare şi greutate, pe cele de mândrie. „Viaţa întru sfinţenie” - pe care ne-o recomanda pios ÎPS Pimen în Săptămâna Mare - pare un simplu slogan bisericesc, îndeplinit de cei mai mulţi doar în Săptămâna Mare.

Lista ruşinoasă este cuprinzătoare. Mafioţii judeţului dovedesc jemanfişism destul ca să le taie mai întâi câte-un degeţel celor cu care se răfuiesc, pentru ca apoi să le taie şi altele. Câinii ciobăneşti mioritici sunt împuşcaţi de câte unul care are ceva de împărţit cu stăpânul lor, deşi pentru aşa ceva în lumea civilizată se face închisoare grea de n-o poţi duce. Topoarele se aruncă în capete, de parcă ar fi hârtiuţe de confeti. Inşi bolnavi la minte violează fetiţe de 11-12 ani, fără să-i deranjeze că uneori le sunt fiice ori nepoţele.

Accidentele mortale sau schilodirile produse cu automobilul sunt de asemenea la ordinea zilei. Tot mai des, ele au loc fix pe zebre, deoarece şoferii se cred mult prea şmecheri pentru a le acorda prioritate unor pietoni prea sărăntoci pentru a-şi lua un „beemveu” sau un „merţan” de să crape de invidie lumea. Când o maşină se izbeşte de o căruţă, se lasă cu nechezături cabaline şi umane.

Incendierea pensiunii La Dolce Vita are şi ea valoare de simbol, demonstrând că viaţa în Suceava nu mai este aşa de dulce. Suceava pare gata să se dezlipească de harta ţării noastre, pentru a se lipi la Sicilia.

Pericolul e mare. Ne-am obişnuit atât de mult cu toate acestea, că începem să le considerăm aproape fireşti. Nu mai tresărim când aflăm de ele. Ridicăm din umeri. Anormalul se transformă, cu fiecare zi ce trece, în normal.

Până nu e prea târziu, haideţi să înfiinţăm un festival al debarasării de violenţă şi mitocănie. Să-l numim „Zilele Normalităţii la Suceava”. Sau să o sărbătorim anual pe „Sfânta Civilizaţie”, la fel cum megieşii noştri din Iaşi o serbează pe Sfânta Parascheva.