Epigrama nu s-a bucurat vreodată de vreo stimă în ochii mei. Ea e o piţipoancă a literelor, o superficială şi o grăbită, chiar dacă adeseori ştie să-şi pună în valoare curuleţul şi celelalte curburi. Epigrama e conjuncturală, având o înclinaţie aproape patologică pentru aventuri de-o noapte. E o Elena Udrea, e o Gorghiu, e o Lady Diana.
Criticul G. Călinescu atenţionase şi el la vremea lui că „Epigrama nu-i decât un strănut literar”. Faci hapciu, şi gata, trece c-un ceai fierbinte, urmat de-un masaj sau de-o aspirină a sărăntocului. Căci e ştiut: de la un biet strănut, greu se aprinde febra marilor epidemii...
Nefiindu-mi dragă Epigrama, se înţelege că nu mă dau în vânt nici după cei care se ocupă cu producţia ei. Epigramiştii sunt nişte neisprăviţi. Nişte rataţi. Nişte invidioşi pe statutul de scriitori, dar prea puturoşi ca să pună inima şi mintea la bătaie, pentru a naşte unor opere literare serioase.
Nu mi-e drag nici măcar Păstorel Teodoreanu, deşi trece drept un „clasic” al Epigramei. La înzestrarea pe care a avut-o de la natură, Păstorel putea să-şi construiască o operă solidă, nu prostioarele alea inteligente. Repetate din gură în gură de cei prea culţi ca să se coboare la a spune bancuri.
Politicienii – deţinători ai atâtor năravuri - sunt personaje favorite în Epigramă. Câte unul se revoltă împotriva acestei situaţii. Şi devine din personaj, autor. Astfel e Mircea Ionescu zis Quintus. Cât de neserios e ca un monument ca el să se ocupe de un fleac ca Epigrama. Găsiţi pe internet epigrame de-ale lui câte vreţi. Ici un calambur, dincolo un joc de cuvinte bazat pe ambiguitatea de înţelesuri...
Când e să se exprime în proză şi nu în versuri, Quintus e ca un stejar centenar. Deunăzi, i-a tras câteva fraze obraznicului Tăriceanu, de i-a tremurat ăluia guşa ca la o morsă obeză. Pe scurt, Tăriceanu l-a sfătuit să-şi dea demisia de onoare de la liberali, iar Quintus – fără să-i pronunţe numele atât de maculat – a răspuns că astfel de sfaturi el primeşte doar de la oameni de onoare. Nu şi de la fripturişti oarecare, ca Tăriceanu.