Narcis SIRETEANU

Mare porcăială mai e şi în Uniunea Scriitorilor! Se ţine de scaun Manolescu ăla, ca scaunul de un constipat! Insultă pe toată lumea, uitând că e şeful unei bresle care se cuvine să aibă o exprimare puţuluită, nu una de clientelă de birt.

Pentru mine nu e nici o surpriză comportamentul acestui ins infect, care a trecut şi prin Parlamentul ţării, ca orice mârlan cu patalama la mână. Am în faţă cartea suceveanului nostru Alex. Ştefănescu, „Întâmplări”, apărută în anul 2000 la editura „Institutul European”. O deschid la pagina 51, în dreptul pamfletului „Nicolae Manolescu şi călugăriţa”,unde subiectul nostru e zugrăvit ca un ins rece, având o inimă egală în subţirime cu buzele sale celebre.

Să vedem despre ce e vorba în scrierea respectivă. Manolescu e căutat de o călugăriţă la redacţia revistei „România literară”. Femeia vroia să-i ceară ajutorul, Manolescu fiind un parlamentar al Puterii politice din România. „I-am spus călugăriţei că Manolescu nu vine la redacţie decât o dată pe săptămână, joia, şi că nici nu-i cunosc numărul de telefon (fiindcă refuză să şi-l declare)...”

În loc să plece la ale ei, femeia rămâne câteva zile şi câteva nopţi în redacţie, aşteptându-l pe insul cu buzele subţiri ca hârtia de şters undeva, al cărui ajutor şi-l dorea cu orice chip, în numele mănăstirii sale. „Ziua stătea pe coridor, în picioare, ca o statuie a resemnării, iar noaptea îşi aşternea pe jos un fel de şal scos din desagă şi se ghemuia pe el...”

Toată lumea din redacţie e impresionată de aşteptarea călugăriţei, mai puţin Manolescu. În ziua când în sfârşit apare la redacţie, fluierând ca un prostovan lipsit de griji, el nu găseşte pentru toată povestea un comentariu mai uman decât:

„– Îţi dai seama că în toată perioada asta a stat nespălată!”

Portretul acestui monument de răutate este scris cu mână de maestru. Dacă astfel de inşi conduc bresle literare, nu trebuie să ne mire că premiul Nobel nu a revenit niciodată României.