Narcis SIRETEANU

Există gesturi care ar trebui să fie măreţe, dar, abordate de cine nu trebuie, devin deplasate şi caraghioase. Aşa este gestul politicienilor români, ilustrat în momentele când se intonează imnul ţării noastre. Tot zgâindu-se ei la filme artistice şi la buletine de ştiri cu omologi din alte ţări, precum SUA ori Franţa, au remarcat că ăia îşi duc mâna la inimă în acele clipe înălţătoare, când muzica se îmbină cu patriotismul. Şi şi-au zis să procedeze şi ei aşa, că dă foarte bine la prostimea spectatoare.

Prima oară când am văzut o gaşcă de pesedişti şi penelişti cu labele la inimă - la serbarea unei Zile Naţionale - am vrut să sun la 112, după un cârd de ambulanţe, gândindu-mă că toţi au făcut deodată câte un atac de cord de căciulă. Cineva însă m-a oprit, explicându-mi că au o criză de patriotism autoindus. Adică ei simulează că îşi iubesc ţara atât de mult, încât, atunci când se dă cep la imn, mâna le zboară singură la inimă, să le potolească bătăile asurzitoare.

Aha!, am exclamat! Apoi Aha-urile mi s-au transformat în Hahaha-uri! În primul rând panaramele astea nu au în locul unde îşi duc mâna organul care cred ei că-l au. Dacă ar avea o inimă, în mod sigur ar fi fost daţi afară disciplinar din partidele lor sau ar pleca singuri.

În al doilea rând, chiar dacă ar ţine acolo o inimă, dragostea lor nu şi-ar îndrepta-o spre ţară. Ci spre familiile lor şi spre interesele lor proprii. Fiindcă pe aceşti inşi nu-i interesează ţara decât în măsura în care ea poate fi utilă intereselor personale. Au dovedit-o prin toată activitatea clasei din care fac parte, în ultimii 26 de ani.

De aceea, corect ar fi ca, atunci când se intonează imnul României, aceşti inşi să-şi ducă mâna la bască. Sau la portofel. Sau – doamnele şi domnişoarele sunt rugate să mă scuze! - la organele genitale. Că pe acestea au dovedit că le au.