Narcis SIRETEANU

Una dintre interdicţiile care trebuiau impuse românilor odată cu căderea comunismului e privitoare la achiziţia automobilelor de lux. Vreme de un număr de ani – să zicem cinci, zece, poate chiar şi mai mult – cetăţenii ţării noastre nu trebuiau să aibă voie să-şi cumpere maşini de fiţe. Credinţa mea este că printr-o astfel de măsură s-ar fi limitat esenţial furturile din banul public şi ar fi fost şi o invitaţie la modestie.

Dacă eşti în trecere prin ţările care merg bine economic – Italia, Belgia, Franţa, Cehia – aproape că nu sesizezi maşinile care curg pe străzi şi pe şosele, într-atât sunt ele de şterse. Mărci obişnuite – Skoda, Fiat, japonezării şi Dacia cât cuprinde - care costă în jur de 10.000 de euro bucata şi nici foarte noi nu sunt.

Numai la noi e o explozie de mărci bengoase. Toţi directorii de la stat, toţi afaceriştii - îmbogăţiţi prin tunurile cu care-au tras în bugetul statului - plesnesc de îngâmfare în gipane Mercedes şi Beemve de 100.000 de euro. Caroseria automobilului le e ca o a doua piele, o piele din tablă care abia de-i mai încape. Îşi cumpără maşini înalte aproape instinctiv, ca să poată privi de sus, de la lojă, la prostimea care circulă cu maşini scunde şi gheboase.

În spatele fiecărui tanc cu tracţiune „patru ori patru” se ascunde o golănie. Managerii de spitale cumpără aparatură de două ori mai scumpă şi-şi trag comisionul, funcţionarii din administraţia locală şi centrală îşi convertesc mita primită, preoţii proslăvesc umilinţa traiului lui Isus, dar îşi trag sub sfintele buci automobile ca fotbaliştii sau maneliştii, de zici că merg cu ele la clubul de fiţe, nu la slujba religioasă. Dar cei mai cinici sunt de departe drumarii, cei care fură banii de şosele şi de străzi, ca să se prostească în maşini de figuri.

Avem în România automobile Dacia de toate capacităţile, pentru toate gusturile şi buzunarele. Cu ele ar trebui forţaţi să circule directorii, managerii şi preoţii.