Narcis SIRETEANU

Toscana nu-i mai frumoasă ca Bucovina noastră, dar stă semeţ sub aura civilizaţiei. Mănăstirile lor nu-s mai impunătoare ca ale noastre, dar sunt mult mai bine puse în valoare, fiind mereu pline de roiurile de japonezi care clămpănesc pe păsăreasca lor, îşi fac selfiuri până le amorţeşte zâmbetul tâmp pe moacă şi lasă banul cu nemiluita. Când vom şti şi noi să-i atragem pe japonezi - aceşti reprezentanţi ai snobismului turistic planetar - altul ne va fi nivelul de trai. Şeful consiliului judeţean ar trebui să reflecteze la asta.

Viile şi livezile de măslini perfect aliniaţi îţi insuflă ţie - trecător străin prin Toscana - un respect aproape militar, că îţi vine să le dai onorul în poziţie de drepţi. Dacă vreunui bezmetic de pe la ei i-ar trece prin minte să taie trei măslini, probabil că ar fi a doua zi găsit spânzurat, cu un bilet la gât pe care ar scrie citeţ: „cine va face ca el, ca el o să păţească”. Numai la noi se poate ca pădurile să fie şterse de pe faţa pământului fără să protesteze vreun organ legal sau vreo opinie publică. Trist! O să vă spun mai jos de unde cred eu că provine această diferenţă.

Ca peste tot, şi aici cronologia ne dă o mână sănătoasă de ajutor. Dacă prima universitate din România s-a înfiinţat pe scremutelea în 1860, în Toscana universitatea cea mai veche datează din anul 1240. Ea se află în Siena, un orăşel cu 55.000 de locuitori, din care aproape jumătate sunt studenţi.

Te ia cu vârtejuri, făcând scăderea: 620 ani! În 1240, când românii nu ştiau nu să scrie sau să citească, dar nici să se şteargă la buci cu şomoiogul de paie, ăia fondau universităţi, unde studiau astronomia, medicina, dreptul şi limbile clasice. Şi nici măcar universitatea din Siena nu e cea mai veche din Italia, fiind devansată de universităţile din Napoli, Padova şi Bologna. Aceasta din urmă a fost deschisă în anul 1088.

Ce ştiam noi să facem în 1088? Doar copii.