Lumea de azi nu ştie sau nu mai ţine minte gafa preşedinţiei din perioada când domnea la Cotroceni Emil Constantinescu, care, pe vremea mandatului său, de sărbătorile Crăciunului i-a trimis o telegramă de felicitare omologului său turc. De unde să ştie amploaiaţii care lucrau la cabinetul său – angajaţi acolo, în mod sigur, tot pe baza sfintelor şi atemporalelor pile româneşti -, că Turcia joacă sub culorile altei religii, ca să ne exprimăm în termeni sportivi? Dar poate că amploaiaţii prezidenţiali ştiau, dar nu i-a deranjat, c-or fi socotit că şi ce dacă e turcul musulman şi stă sub steagul altui mântuitor? Asta nu înseamnă că îi strică nişte urări de sănătate, cu ocazia sfintei naşteri a mântuitorului nostru, că e ştiut că două cotonogeli strică, nicidecum doi mântuitori sau chiar mai mulţi.
Am fost şi eu victima unor asemenea gafe, e drept că mai mici decât cea de mai sus, fiindcă şi importanţa mea e mai mică decât a titanului Constantinescu. Cea mai notabilă e când am primit de Crăciun un mesaj de felicitare pentru... Paşti, care vorbea pios de taina sfintei Învieri, care trebuia să-mi picure în suflet pace, lumină şi nu mai ţin minte ce. Ăl care mi-a trimis mesajul a încurcat Crăciunul cu Paştele, fiindcă s-o fi gândit că între naşterea mântuitorului şi învierea sa e o diferenţă care poate fi trecută lejerescu cu vederea.
Cel mai tare mă jigneşte de sărbătorile astea elanul ipocriziei. Oameni cărora nici nu le pasă de mine îmi trimit mesaje fierbinţi. Inşi care mi-ar tăia capul cu mare plăcere nu mai pot de dragul meu.
Măcar de-ar fi mesajele concepute de creativitatea lor, atâta cât este, dar de obicei sunt preluate de la alţii sau direct din folclor. Măcar de-ar fi mesaje personale, destinate numai mie, dar de obicei ele sunt expediate prin telefon sau e-mail unei întregi liste de felicitaţi.
Mesajul meu pentru dumneavoastră este sincer, însă. Vă doresc să fiţi sănătoşi şi fericiţi. Cei câţiva ani de când împărtăşim rubrica de faţă arată că şi eu am nevoie de voi, şi voi de mine. La mulţi ani!