Narcis SIRETEANU

Grăitor pentru nivelul celor care ne conduc ţara în care trăim este episodul dintre fostul şef al Serviciului Informaţii Externe Ioan Talpeş şi fostul preşedinte Ion Iliescu. Prin 2001-2002, revoltat de comportamentul deplasat al unui membru al guvernului Adrian Năstase, Talpeş l-a întrebat pe Iliescu de ce nu-l dă afară, pentru că „după ce că e tâmpit, mai e şi spion rus”.

Poate că preşedintele altei ţări ar fi sărit ca şi când o hienă l-ar fi muşcat de fund, aflând că un spion rus s-a aciuat în guvernul ţării... Nu însă şi un preşedinte de buzunar ca Iliescu, care i-a replicat directorului SIE, cu seninătatea lui obişnuită: ”Cunoşti un personaj mult mai inteligent pe care să mi-l propui şi care e spion rus? Crezi că preşedinţia României poate funcţiona dacă nu are şi un spion sau doi ruşi?”

Bravo, maestre! Şi, mă rog, de ce n-ar putea funcţiona preşedinţia României şi fără spioni ruşi? În răspunsul acesta stă ascuns tot decalajul României faţă de alte ţări foste comuniste, precum Polonia ori Cehia, care au înţeles imediat după 1989 că acesta este unul dintre scopurile revoluţiei anticomuniste: ca preşedinţiile şi guvernele lor să poată funcţiona şi fără spioni ruşi. Numai noi, ca fraierii, i-am îngrijit ca pe florile din glastră. Să le cunoşti identitatea şi totuşi să continui să-i plăteşti de la bugetul ţării, în timp ce pe cetăţenii tăi îi chinui ca pe hoţii de cai... Cât de ordinar trebuie să fii, pentru a proceda astfel?!

Nu ştiu precis ce forţe are în spate Talpeş, deşi cam bănuiesc. Oricum, poziţia lui declarată împotriva oamenilor Moscovei infiltraţi în toate păturile societăţii noastre este salutară. A sosit momentul ca toţi aceştia să fie dezvăluiţi şi alungaţi din funcţiile pe care ei le ocupă. Sunt peste tot, nu numai în politică. Talpeş a promis că îi va deconspira, dacă ăia nu se retrag cât de curând, din proprie iniţiativă.