Narcis SIRETEANU

Un pamflet foarte mişto scris de Tudor Octavian am găsit în colecţia de acum mai bine de 20 de ani a ziarului „România liberă”. Îmi era familiar Octavian, însă doar de la emisiunile de televiziune, unde e un fel de păreolog destul de bâlbâit, cu statut de invitat aproape permanent. Sincer, nu aş fi bănuit că e în stare să scrie atât de cuceritor.

În pamfletul pe care l-am savurat, Octavian căuta să elucideze un subiect care şi pe mine mă preocupă: „Cum şi de ce se îngraşă politicienii”.Era vorba, fireşte, de politicienii români, fără a face vreo discriminare între cei de la dreapta şi cei de la stânga. Ce a observat autorul? Că, atunci „când se împlinesc, politicienii seamănă la faţă şi la trup cu parizerul proaspăt”. Situaţie care nu se cuvine să-i insulte, ci să-i flateze, deoarece „pentru alegători, parizerul e ceva sacru”.

Într-adevăr, fir-ar să fie, dar taman cu sfântul parizer proaspăt seamănă politicienii români, în toiul procesului lor evolutiv! Unii, cum e fostul ministru al Sănătăţii Bănicoiu, nici n-ar trebui să se arate în vreo mezelărie, de teama unei confuzii care s-ar putea dovedi fatale. Când îl vezi, îţi vine să-l stropeşti cu puţin muştar, să-l tai felii şi să-l faci sandvişuri. Până şi Ponta a luat forma parizerului, deşi la începuturile sale politice era zvelt şi plin de iluzii ca un cabanos. De-un timp, a fost uitat în frigider şi i-a mai trecut din prospeţime, dar tot se ţine tare în mezelăria noastră. Şi Lungu e un parizer, şi Eugen Bejenariu, şi Flutur... Iar ăia care şi-au angajat familiile la cabinetele lor parlamentare au vrut să-şi facă şi neamurile parizer.

Pe de altă parte, şi reciproca e valabilă: când o iau la vale, politicienii purced să semene tot mai puţin cu parizerul proaspăt, până ajung să semene cu cârnăciorii ăia zbârciţi, pierduţi în pieliţa care-i înveleşte. E cazul lui Adrian Năstase, e cazul lui Şova, va fi cazul parizerului bărbos Vosganian, cel care se bucură de ultimele zile de libertate, lansându-şi un nou volum de poezii.