Narcis SIRETEANU

La uşa magazinului Lidl se postase, zilele trecute, o femeie romă în vârstă de vreo 30 de ani. Cerşea. Fiecărui client care intra ori ieşea pe uşă îi cerea, citez, „bani de pâine”, motivând că e foarte flămândă. Lumea îi dădea, pentru că noi, sucevenii, avem un model performant de inimă, de o capacitate mai mare ca media pe ţară.

La un moment dat, pentru că tot cerea cu insistenţă „bani de pâine”, o doamnă elegantă i-a cumpărat chiar o pâine. Una mare, pufoasă, apetisantă, nu din cele ieftine. Îţi venea să rupi cu mâna un colţ din ea, să te aşezi în fund şi să te apuci de mestecat cu poftă chiar acolo, în faţa magazinului, fără să-ţi pese de toate convenţiile inconfortabile ale aşa-zisului „comportament civilizat”.

Ţiganca însă a apucat pâinea de parcă i s-ar fi înmânat o înjurătură de cele sfinte. Şi ştiţi ce a făcut? Fără să renunţe o clipă la faţa ei jignită, a aşteptat ca doamna milostivă să se îndepărteze şi a aruncat pâinea drept la coşul de gunoi. Chiar aşa, cu o aruncare precisă, pentru care la un meci de baschet ar fi primit trei puncte. Apoi, s-a aşezat la locul ei, şi-a reluat faţa umilă şi a reînceput să ceară „bani de pâine”.

Reieşea clar că textul cu „banii de pâine” era doar un pretext. O formulă cu sonor mai creştin, pentru a obţine bancnote. Că ea de bancnote avea nevoie, nu de pâine. Poate că nici nu mânca pâine, judecând după silueta ei de viespe. Mă rog, o siluetă de viespe ceva mai plinuţă; dar, orişicât, de viespe.

Păţania de mai sus o folosesc pentru a vă adresa un îndemn. Măi oameni buni, nu le mai daţi fără discernământ de pomană celor buni de muncă! Îi învăţaţi cu nărav. În plus, să vă mai spun ceva. Câţiva prieteni de-ai mei din lumea afacerilor caută de luni întregi femei de serviciu pentru firmele lor. Şi nu găsesc. Deoarece e mult mai rentabil să cerşeşti decât să munceşti. Şi-atunci ştiţi ce fac prietenii ăştia ai mei, oameni care muncesc de când se ştiu şi plătesc impozite la stat până se cocoşează?? Dau chiar ei cu mătura şi cu mopul.