Cine azis că ambasadorii României sunt cei mai mari trântori naţionali? Un exemplu recent arată că au şi ei activitate, chiar dacă doar de ochii lumii.
Despre ce este vorba? Păi, un oficial din Luxembourg, scârbit de abundenţa cerşetorilor români, s-a exprimat despre ei că sunt „dezgustători şi obraznici, scăpaţi de sub controlul ţării de origine.” Şi că aduc atingere „securităţii, liniştii şi salubrităţii oraşului.”
Lucru cu care toţi românii care au călătorit mai mult ca găina în jurul coteţului trebuie să pice de acord. Aşa este. Şi-ncă domnul acela s-a exprimat elegant, fiindcă aceşti subromâni sunt de fapt interfaţa dintre Europa şi ţara noastră. Desigur, avem medici, arhitecţi şi ingineri, dar şi muncitori de rând, care se poartă exemplar în străinătate. Dar aceştia îşi văd cuminte de treaba lor, nu deranjează pe nimeni şi nu ies cu nimic în evidenţă. Pe când cerşetorii ies.
Cu toţii am înţeles al o sută de miilea mesaj trimis de Europa prin vocea oficialului luxembourghez, în afară de ambasadorul României din ţara respectivă, o anume madam Iftimie. Care, din funcţia ei plătită cu un sac de euro lunar, s-a burzuluit spre Europa, denunţând „discursul de ură”, specific celor care generalizează.
Păi, madam, stai cuminte, ia un extraveral şi du-te la casierie, să-ţi încasezi prima pentru luarea matale de poziţie! Îţi înţelegem opărirea, mai ales dacă amintim că reţelele de cerşetori cotizează masiv la anumite puşculiţe din politica românească.
Fiindcă altfel, fără sprijin discret din politică, nici nu ar fi rezistat cerşetoria internaţională, ramură de bază a clanurilor analfabete de interlopi romi. Aceste reţele ale ruşinii ar fi putut fi desfiinţate în maxim trei luni, dacă ar fi existat bunăvoinţă.
Dar nu a existat. Era nevoie de banii lor. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-l pe prietenul nostru Severin Tcaciuc.