Narcis SIRETEANU

Mă mai boscorodesc unii cititori, mai ales cei plătiţi să posteze, dar se pare că am mână bună cu această rubrică. Uite că încă unui client vechi de-al meu îi este împărtăşită taina sfintei pârnăi.

Mă refer la Radu Mazăre. La maimuţoiul care, dacă se culca cu o sută de muieri cu mintea de furnică, nu se lăsa până nu ni le arăta şi nouă! El se alătură unei lungi liste de inşi şi de inse, cărora le-am prorocit viitorul în dungi. Aşa că, dacă vi s-a pus pata pe cineva, veniţi la mine! Eu o să scriu o dată sau de mai multe ori despre el în această rubrică, şi sigur intră la puşcărie.

Tristă este mazărea constănţeană, când intră în borcan! Adio, tras prafuri pe nară! Adio, carnaval la Rio! Adio, surfing! Adio, cluburi ţâţoase! Adio, defilări pe podiumuri de modă, în costum de ofiţer nazist! Sper că anusul lui mazăre are talent de povestitor, ca să aştearnă peste ani pe hârtie picanteriile stăpânului din puşcărie.

Acum nişte ani, pe când eram student, l-am cunoscut pe un procuror care, ulterior, a ajuns în anturajul băsesc. S-a şi însurat cu una din fostele prezidenţiale, merit pentru care a şi fost trimis o vreme prin străinătăţuri. Alături de fosta, care a ajuns consul prin Franţa.

Ei bine, acest procuror tânăr tocmai cunoscuse personal mazărea de Constanţa, care avea o gagică la Iaşi. O gagică care – să vezi ce-nseamnă predestinarea – lucra tocmai la penitenciarul din această localitate. Procurorul era dat pe spate de aura mafiotă a mazării. Îi cita vorba acestuia preferată „Mânca-ţi-aş şmecheria ta!”

Într-o seară, mazărea i-a povestit procurorului cum a ajuns să domine oraşul de la malul mării. Imediat ce a fost uns primar, l-a luat pe fiecare consilier în parte şi l-a întrebat ce doreşte. Unul voia vacanţe în Bahamas, altul certificat de urbanism să-şi ridice un bloc unde nu era voie, altul să-i pună trei rude directori în aparatul de stat.

Leguma cu bască roşie le-a îndeplinit toate mofturile. Aşa a ajuns să stăpânească oraşul atâţia ani. Fiindcă mereu în consiliu a avut susţinere totală. De unde se vede că nici ăia de pe lângă ei nu-s nişte sfinţi.