Narcis SIRETEANU

Uitasem cât de nemernic a fost Tudor Arghezi! Pur şi simplu, prins cu alte treburi, uitasem. Ţineam minte numai talentul său literar extraordinar. Acum două zile, mi-am reamintit ticăloşia sa fenomenală, citind câteva scrisori prin intermediul cărora îl linguşea până peste limitele suportabilului pe Gheorghe Gheorghiu-Dej. Pe dictatorul Dej, pe ucigaşul Dej, pe măcelarul Dej. Colegii de breaslă ai lui Arghezi mureau pe capete în puşcării, iar el îi ridica imn de slavă criminalului suprem al ţării.

Iată cât de greţos începe o epistolă, datată 16 februarie 1964, înainte ca Arghezi să plece într-un turneu în străinătate: „Iubite tovarăşe Dej, cu geamantanul burduşit de plecare, permiteţi-i inimii, care vă este atât de necuprins datoare, să vă lase un bun rămas, dimpreună cu un discret oftat de început de nostalgie...”

Dacă rândurile acestea ar fi fost adresate de un june fetei de care era îndrăgostit până peste urechi, aş mai fi înţeles. Dar în momentul acela, Arghezi avea 84 de ani! Ce poate fi mai greţos!?

Urmarea scrisorii este în deplin acord cu începutul ei triumfal, pentru ca finalul să te lucreze direct la stomac: „Acordaţi-mi o permisiune: aceea de a săruta mâinile artistei Lica Gheorghiu, cu sentimentul că le-am sărutat pe ale marelui ei părinte.” Semnat: „Sunt al Dumneavoastră, Tudor Arghezi.”

Artista Lica Gheorghiu era o proastă, care profesa ca actriţă, doar prin influenţa exercitată de taică-su. Fără un milimetru de înzestrare artistică. După ce Dej a binevoit să crape, s-a terminat şi cu cariera ei profesională.

Rămâi cu o mare tristeţe după ce citeşti aşa ceva. Ce sacrilegiu! Să-ţi dea Dumnezeu talent la scris cu tona, iar tu să ţi-l foloseşti linguşind pe unul dintre cei mai mari criminali din istoria României! Şi reţineţi: scrisoarea discutată azi e doar o filă din dosarul atât de gros al lipsei de caracter de care a dat dovadă Arghezi.