Narcis SIRETEANU

Văd că a stârnit o multitudine de indignări nasoale imnul echipei de fotbal a României, cântat de formaţia de muzică rock Iris. Mai ales refrenul în care, cu dragostea noastră pentru lucrurile rostite de la obraz, fără înconjur, cei 11 jucători din teren sunt încurajaţi cu formulele patriotice „Astăzi vrem victorie”, „Ori învingem, ori murim” pentru a culmina cu freudianul „Pe ei, pe ei şi pe mama lor!”

Eu zic să lăsăm indignarea deoparte, pentru că este stabilit ştiinţific că indignaţii se căpătuiesc cu mult mai multe riduri ca neindignaţii. Să ne calmăm, să bem un ceai de tei sau o ţuică de prune şi să admitem că imnul este bun. E chiar foarte bun. Întrebaţi-l pe Miron Cozma, dacă nu mă credeţi. Mai mult, imnul este reprezentativ, că nu de pomană a fost ataşat echipei reprezentative. Şi nu la oricare sport - nu la tenis de masă, table ori oină - ci la sportul-rege, putem spune chiar la sportul-preşedinte, că suntem totuşi republică, nu monarhie.

Să zicem adevărul. Nu e fotbalul românesc o enormă mârlănie, nu e el un focar de molime comparabile cu holera şi ciuma? Nu sunt conducătorii echipelor nişte ţopârlani şi, de cele multe ori, nişte infractori periculoşi, cum a reieşit din exemplul oferit de priponiţii Becali, Copos, Meme Stoica, Pădureanu şi Borcea? Nu sunt şi suporterii, în majoritatea lor, nişte grobieni de grotă, care vin pe stadion să înjure, să spargă seminţe şi nasuri, dând drumul la sângele suporterilor adverşi? Ce-aţi fi vrut? Să avem, poate, un imn ca „You never walk alone” al echipei Liverpool? Să se cânte „Carmina burana”, ca înainte de meciurile echipei Bayern din Műnchen? Unde ne trezim, în Germania? În Anglia?

Mai puneţi-vă oleacă pofta în cuibar. Mă tem că nu se poate. Pentru echipa României trebuia un imn românesc. Iar acesta este profund românesc. Mai lipsea doar versul inspirat „Futu-le morţii mamei lor!”, ca să fie un imn cu adevărat perfect.

Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.