Narcis SIRETEANU

Într-o zi, cu vreo trei luni în urmă, un domn stilat, abundent parfumat franţuzeşte, mi-a reproşat că prea văd în jurul meu agenţi de informaţii care lucrează ba pentru un serviciu, ba pentru altul, ba din România, ba din America, Rusia ori Israel. Mi-a zis domnul stilat parfumat franţuzeşte să merg să mă caut la cap, la un psihiatru cu experienţă, şi că n-ar strica să-mi fac şi o tomografie. Pentru că am vedenii care nu prevestesc o evoluţie clinică optimistă. Fiindcă vremurile de aur ale Securităţii s-au dus ireversibil în mă-sa şi acum fiecare om îşi vede cuminte de treaba lui, în locşorul care îi este rezervat în societatea noastră animată în democraţie.

Ar trebui acum să-i rup urechile acelui domn stilat, parfumat franţuzeşte. Dezvăluirea că Turcescu a fost ofiţer într-un serviciu de informaţii vine în sprijinul afirmaţiilor mele, nu ale lui. Agenţii sunt peste tot. Dacă ştii să-ţi foloseşti simţurile, îi identifici.

Turcescu – acest ins întunecat, perfect integrat în presă şi, se vede, nu numai în presă – e un exemplu despre interferenţa dintre ziaristică şi domeniul obţinerii şi utilizării informaţiilor. Ca el, sunt o grămadă. Unii sunt atât de bine identificaţi ca agenţi acoperiţi, încât umblă aproape descoperiţi. Mai adaug că apartenenţa colonelului Robert la zona băieţilor cu ochi albaştri nu era nici un secret pentru mine.

Altceva aş dori să scot azi în evidenţă. Că dacă Turcescu nu ar fi avut din umbră sprijinul unui serviciu puternic de informaţii, el ar fi fost un mare nimeni. Un nimeni care şi-ar fi câştigat cu mare greutate existenţa şi respectul de sine, şi n-ar mai fi făcut-o pe berbantul şi pe inteligentul. Dacă Robică n-ar fi lucrat sub acoperire acolo unde lucrează, nici o redacţie nu l-ar fi angajat. Nici măcar ca trepăduş din ăla care vânează cu microfonul sau cu aparatul foto Cătălini Botezaţi şi Biance Drăguşane, pândindu-i când fac treburi neortodoxe.

Acesta este tristul adevăr. Hai, România!