Traian Băsescu, Paul Teodoru, Aurel Novac, Miron Mitrea, Gheorghe Dobre, Radu Berceanu, Anca Boagiu, Ludovic Orban, Ovidiu Silaghi...
Ce au toţi urâţii ăştia în comun? Au fost unul câte unul miniştrii Transporturilor, după 1990. Cu menţiunea că unii s-au perindat cu repetiţie, de mai multe ori, pentru că un singur mandat nu le-a adus satisfacţia dorită. Satisfacţie la portofel, că aia profesională nu a intrat o clipă în discuţie.
Angro şi en-detail i-am înjurat de toate neamurile, la întoarcerea mea din Ungaria, săptămâna trecută. Când a trebuit ca, în Gara Arad, să iau trenul Timişoara-Iaşi, până la Suceava.
Trenul Timişoara-Iaşi! Aoleu, ce vehicul vomitiv! Ce infecţie cu vreo cinci-şase vagoane trase de locomotivă! Am intrat în compartiment ca într-o carceră, unde eram condamnat la o pedeapsă de 12 ore cu executare. De pe perdelele rămase nespălate de la moartea lui Ceauşescu jegul se desprindea în fâşii fâlfâitoare. Ferestrele nu se închideau bine, dar nici nu aveau chef să se deschidă, producând continuu un vâjâit rău prevestitor.
Un miros fetid anunţa toate molimele pământului, concentrate într-un spaţiu care-ţi amintea de trenurile morţii! Iar toaletele, vai de capul şi de zilele mele! Apele unui lac coroziv de urină se veseleau dintr-o parte în alta, îngânând balansul trenului şi muşcând din pereţii cabinei, pe care erau scrise aceleaşi vechi porcării specifice unui spaţiu de socializare precum latrina. Zeci de mii de stafilococi formau şi ei o reţea de socializare pe colacul budei, trimiţându-şi „like-uri” unul altuia.
Am bolit toată săptămâna după chinul îndurat – contra cost! - într-un tren care circulă mult mai mizerabil acum decât în urmă cu 25 de ani. Din cauza unor miniştri, din cauza a unor „aleşi ai poporului”. Care ar trebui judecaţi – printre altele – şi pentru subminarea transportului pe căile ferate. Drept pedeapsă, ar trebui vârâţi cu de-a sila în trenul Iaşi-Timişoara şi lăsaţi să circule toată viaţa în puşcăria aia terifiantă.