Afacerile generează bani, care îi asigură întreprinzătorului un nivel de viaţă select. Dar afacerile generează şi stres, care îl înăcreşte pe bogătan, îl bagă în boale şi-i scurtează drumul spre viaţa de apoi.
Stresul depinde şi el de la om la om, în funcţie de clasa socială. Un fel de stres îl chinuieşte pe omul de rând, un altfel de stres îl hărţuieşte pe cel cocoţat pe culmile României. În concluzie, de stres trebuie să te aperi. Din când în când, o terapie este binevenită. Dar ce fel de terapie? Sportul? Lectura? Audiţiile muzicale? Mă tem că afaceriştii români sunt prea graşi pentru sport şi prea anticulturali pentru muzică şi lectură.
Un important om de afaceri sucevean are metoda lui personală de destresare. Cam o dată pe lună, trage o fugă la Iaşi. Undeva, la capătul oraşului, bine camuflat între copacii producători de ozon, este amplasat un motel cochet. Aici îşi ia un apartament. Cel mai scump. Cu jacuzzi, cu canapele primitoare şi mochetă pufoasă. Cu tot ce trebuie, începând cu discreţie totală.
Unde e ozon, jacuzzi, mochetă pufoasă şi discreţie, merge uns şi o fată frumoasă, sunteţi de acord? Aşa ar gândi o persoană cu aspiraţii modeste, nu şi concitadinul nostru. Care nu îşi împarte luxul cu o fată frumoasă, ci cu.... şapte.
Şapte fete, una mai ademenitoare ca cealaltă, toate studente la universităţile din Iaşi îl calmează cu goliciunea lor completă. De toate culorile şi formele, cu sâni mici ori mari, înalte sau micuţe. Două sunt blonde, alta e roşcată, în antiteză cu trei brunete cu părul lins şi una creaţă...
În mijlocul acestui grup vesel, petrece suceveanul nostru o zi sau două. Costă ceva, dar face. Frumoase şi zglobii atât cât trebuie, duduile îl ajută să dea de pe el stratul gros de stres. Iese dintre brazi întinerit, cu chef de viaţă, gata de noi şi strălucite afaceri.
Oameni de afaceri suceveni, dacă aţi ghicit cine este domnul în cauză, cereţi-i numărul de telefon al fetelor. Zău că merită.
Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.
( 9 mai 2014, 16:31:12